Din secretele dezvaluite ale coincidentelor

In viata fiecarui om au loc foarte multe evenimente stranii, pe care stiinta nu le poate explica si de aceea le numeste coincidente intamplatoare. De exemplu, va ganditi la un prieten vechi, iar peste un minut el va suna. Sau stati si va ganditi de unde sa faceti rost de bani si, pe neasteptate, cineva isi achita o datorie. Aceste lucruri se intampla la nivelul cel mai simplu. Dar exista o multime de alte coincidente care ne fac sa ne gindim la inexplicabil si sa credem in amestecul fortelor superioare.

Vasul care se scufunda in acelasi loc, avand de fiecare data un singur supravietuitor.

La 5 decembrie 1664, pe coastele Tarii Galilor s-a scufundat o corabie. La data de 5 decembrie 1785, in acelasi loc, a naufragiat un alt vas. La data de 5 decembrie 1866, acolo a avut loc un al treilea eveniment similar. Dupa fiecare accident a ramas in viata o singura persoana si, de fiecare data, aceasta se numea Hyu Williams.

Coincidentele din vietile lui Kennedy si Lincoln

Un sir uimitor de coincidente sint legate si de vietile presedintilor Kennedy si Lincoln. Prima si cea mai simpla coincidenta este ca ambele nume de familie au cate sapte cifre. Presedintele Lincoln a avut un secretar pe nume Kennedy, iar presedintele Kennedy a avut un secretar pe nume Lincoln. Dupa ce au fost ucisi, in ambele cazuri, locul presedintelui a fost luat de persoane pe nume Johnson.

Salvatul se transforma in salvator

Intr-o noapte de iulie a anului 1930, politistul Allan Folby din Texas a fost implicat intr-un accident de masina si a fost ranit la un picior. A pierdut foarte mult sange si probabil ca ar fi murit, daca nu ar fi existat un trecator pe nume Alfred Smith care i-a salvat viata. Insanatosindu-se, politistul si-a continuat serviciul. Au trecut astfel cinci ani. La un moment dat, pe Folby l-au chemat la locul unui accident. Pe asfalt se gasea o persoana care suferise acelasi accident ca si Folby in urma cu mai multi ani. Acesta era Alfred Smith, cel care il salvase pe politist in aceleasi circumstante.

Unele dintre aceste coincidente stiinta contemporana le poate explica bazandu-se pe legile statisticii si ale matematicii, pe legile naturii si ale comunitatii, dar si pe natura perceperii omenesti.

Dumnezeu ne indeamna sa credem in intamplare

De ce apar asemenea coincidente? Multi cercetatori considera ca asemenea evenimente il obliga pe om sa aiba o atitudine mai atenta si mai serioasa fata de episoadele din viata proprie. Ni se spune de foarte multe ori sa credem in intuitie. Se poate ca Dumnezeu sa ne trimita un impuls sau sa ne spuna sa credem in intimplare.

Sincronismul

Ultima propunere poate parea nestiintifica. Evenimentele denumite de noi coincidente au primit de foarte mult timp denumirea de fenomene de sincronism. Acest termen a fost propus pentru prima oara in acelasi timp, dar independent unul de altul, de catre doi renumiti cercetatori din domeniul fizicii si psihologiei. Laureatul Premiului Nobel Wolfgang Pauly si psihologul Karl Gustav Young au ajuns la concluzia ca in ceea ce priveste coincidentele nu poate fi vorba decat de intamplare. Amandoi au sustinut faptul ca niste evenimente nelegate prin nimic unele de altele pot fi reunite printr-o cauza comuna sau se pot intampla fara nicio cauza, independent de legile naturii. Ambii cercetatori si-au explicat pozitia prin aceea ca legile naturii nu sunt absolute. Ei au spus ca legatura dintre evenimente poate avea o semnificatie esentiala pentru om, in ciuda faptului ca acest lucru se opune reprezentarilor omului despre creatie si legile care il conduc.

Coincidentele – necesitati ale psihicului

Young a mai emis o presupunere: prin aceste mici minuni, Cosmosul raspunde necesitatilor interne, profunde ale psihicului. Chiar daca coincidentele pot avea loc ca urmare a intamplarii, sincronismul adevarat apare atunci cand individul are nevoie de el.

Pentru a expune publicului larg aceste idei revolutionare si a explica despre ce este vorba, Young a luat ca exemplu de comparatie visele. Majoritatea acestora nu au o semnificatie: in ele nu exista o simbolistica importanta. Insa atunci cand psihicul este agitat si ceva il apasa, apar visele pline de sens. Se intampla ca visul sa prevada o catastrofa sau sa ii aminteasca omului despre ceva important. Daca se continua comparatia, in coincidente sau in fenomenele de sincronism, lumea inconjuratoare se foloseste de fortele superioare pentru a-l preveni pe om despre ceva.

Young a mers si mai departe emitand o ipoteza fantastica: pentru a ne impiedica sa acordam atentie unui fapt neimportant, psihicul nostru schimba practic lumea, creeaza coincidente, care pot arata drumul catre salvare, iesirea dintr-o situatie fara speranta. Acest lucru este egal cu a recunoaste ca minunile exista si apar nu fara o oarecare participare a omului.

Intuitia l-a salvat pe Churchill

Un exemplu in acest sens ar putea fi episoadele in care intimplarea si intuitia ne ajuta sa iesim dintr-o stuatie dificila, iar coincidenta ne salveaza viata. Iata un asemenea exemplu: in tinerete, Winston Churchill a fost corespondent de razboi in Africa de Sud. El a fost luat prizonier, dar a reusit sa evadeze si s-a trezit fara nici un mijloc de orientare in savana. Isi pierduse puterea din cauza infometarii, aproape ca nu mai avea nici o speranta de supravietuire, cand in indepartare a vazut un foc. Churchill a ajuns la o casa al carei stapan era un simpatizant al englezilor si astfel a fost salvat.

Coincidentele de acest tip arata ca atunci cand exista un pericol serios mintea foloseste nu logica, ci intuitia. O persoana foarte rationala in mod obisnuit, Churchill a crezut in intuitie din cauza epuizarii fizice. Pierzandu-si capacitatea de a analiza critic realitatea, intuitia l-a ajuta sa se foloseasca de fortele care intr-o stare normala i-ar fi fost inaccesibile.

Se poate spune ca, in acest fel, coincidenta este un simplu mijloc de a ajunge la resursele noastre profunde, la capacitatile psihicului nostru. Aceste semne ale soartei sunt percepute mai bine de oamenii cu o minte deschisa, de cei care prefera in mod obisnuit logica.

Profesorul de psihologie Allan Combs, de la o universitate din Carolina de Nord, SUA, spune: Experienta mea de observare de mai multi ani mi-a aratat ca coincidentele vin de obicei in sir. Cu cat sinteti mai obisnuiti cu ele, cu atat ele se intampla mai des. Daca insa le considerati niste prostii, ele va vor evita. Daca va veti manifesta catre ele interesul, ele va vor putea face multe servicii. Nimeni nu poate sti insa de ce se intampla coincidentele. Nu exista nicio urma de indoiala ca acestea sunt niste fenomene reale. Multi cercetatori afirma ca aceasta este pura intamplare si ca oamenii sunt inclinati sa le mareasca insemnatatea. Cei care le-au trait insa au o parere opusa. Eu consider coincidentele ca un semn al soartei perceput de subconstient si care ne arata drumul adevarat in viata.

Semnele ne intorc pe drumul bun.

Foarte des, sub influenta unor circumstante exterioare si a ideilor proprii, oamenii se abat de la drumul prescris. Teoria coincidentelor arata ca prin intermediul unor serii de semne se incearca intoarcerea la drumul corect.

Profesorul Combs si-a pierdut la un moment dat slujba si mult timp nu a reusit sa isi gaseasca o alta pe specializarea lui. Atunci s-a gandit sa lucreze pentru un timp ca sofer de taxi. Avariile mult prea dese, apoi un client cu un pistol care i-a luat tot ceea ce castigase in ziua respectiva, betivii care voiau sa se ia la intrecere pe strada, toate acestea aveau loc cu o frecventa anormala. La un moment dat, sotia lui a suferit un accident, profesorul si-a parasit serviciul pentru a merge la spital si a fost concediat. La catva timp dupa aceasta insa, profesorul si-a gasit o noua slujba la o firma care avea nevoie de personal pe specializarea lui. Combs a marturisit mai apoi ca a experimentat pe propria piele teoria coincidentelor.

Alte coincidente

Iata un alt exemplu de coincidente. In anul 1939, pe o corabie americana mergea si un oarecare inginer. Cind s-au apropiat de locul unde s-a scufundat Titanicul, ceva i-a spus ca trebuie sa opreasca vasul. A reusit sa il convinga pe capitan sa faca acest lucru. Din intuneric a aparut atunci un aisberg gigantic. Vasul s-a lovit de el, dar nu s-a scufundat. Acest vas se numea Titanian.

In anul 1976, un ginecolog englez din Londra a asistat la o nastere de tripleti pentru a treia oara in practica sa de citiva ani. Numele de familie al acestui medic era Triplet!

Arthur Flegenheimer, un gangster de la inceputul secolului trecut, a ordonat omorarea unui tanar de 23 de ani, la data de 23 octombrie 1932, pe strada cu numarul 23 din New York. Gangsterul a fost si el ucis la 23 octombrie 1935 de catre Charlie Yorkmen, care fusese la inchisoare 23 de ani.

In ziarul New York Herald, la data de 26 noiembrie 1911 a fost publicata o stire potrivita careia la Greenberry Hill in Londra au fost spinzurati trei vinovati de uciderea lui Edmund Berry. Numele celor trei spinzurati erau Green, Berry si Hill.

Gemenii cu o viata identica

Gemenii James Louis si James Springer s-au nascut in Ohio, au crescut in familii diferite si 39 de ani nu s-au cunoscut. Cand s-au intalnit in anul 1979, s-a dovedit ca amandoi fusesera casatoriti cu sotii pe care le chema Linda, amandoi divortasera si aveau cate un baiat pe care il chema James Allan. Fara sa se cunoasca unul cu altul, isi petrecusera concediul in Florida in mod regulat, in una si aceeasi statiune. Amandoi devenisera politisti si aveau aceleasi hobby-uri.

Baietelul Roger Loser, de 4 ani, a fost salvat de la inec de o femeie pe nume Elise Blais. In anul 1974, cind avea 16 ani, in acelasi loc Roger a salvat de la inec un barbat care s-a dovedit a fi sotul lui Elise Blais.

La Detroit un micut a cazut de la etajul 14 al unei cladiri si a fost salvat de catre un trecator pe nume Joseph Figlok. Un an mai tarziu, in acelasi loc, un alt copil a cazut de la fereastra si a fost salvat de acelasi Joseph Figlok.

Read More

Gaurile negre

Potrivit teoriei relativitatii generale a lui Einstein, o gaura neagra este o regiune din spatiu, unde campul gravitational este atat de puternic incat nimic nu poate scapa dupa ce a trecut de aceasta suprafata orizontul evenimentului. Nici macar lumina nu poate scapa dintr-o gaura neagra, asa incat interiorul unei gauri negre nu este vizibil. De aici ii provine si numele.

La suprafata limita, gravitatia este foarte mare, astfel incat nici o raza de lumina nu are energie suficienta pentru a patrunde afara. Viteza de scapare gravitationala este la suprafata limita, egala cu viteza luminii, asa incat raza supravetei limita este egala cu raza traiectoriei circulare, numita si raza Schwarzschild.

In unele comunitati stiintifice se crede ca se poate demonstra faptul ca o gaura neagra este un obiect bidimensional intr-un spatiu tridimensional. Ei spun ca acest lucru ar putea indica solutia pentru „paradoxul informatiei pierdute” si faptul ca traim intr-o lume holografica. Desi interiorul este invizibil, o gaura neagra isi poate arata prezenta prin interactia cu materia care orbiteaza la orizontul ei. De exemplu, o gaura neagra poate fi descoperita prin urmarirea grupurilor de stele care o orbiteaza. O a doua solutie pentru a confirma prezenta unei gauri negre, este de a observa gazul din apropierea unei stele ce este tras in ea in forma de spirala, incalzindu-se pana la temperaturi foarte mari si emitand cantitati imense de radiatie ce pot fi detectate.

Aceste observatii ne-au aratat cat de uimitor este Universul si cat de putine lucruri stim despre el. Ideea unui obiect cu o gravitatie foarte mare ce poate absorbi chiar si lumina a fost propusa in 1783 de John Michell, un astronom amator britanic. In 1795, Pierre-Simon Laplace, un fizician francez a ajuns la aceeasi concluzie. Gaurile negre, asa cum sunt intelese, sunt descrise de teoria generala a relativitatii. Aceasta teorie arata ca atunci cand un obiect cu o masa suficienta este prezent intr-un spatiu foarte mic, poate atrage materia inconjuratoare inauntru.

O gaura neagra poate ingloba extrem de multa materie, in ciuda dimensiunilor ei nu tocmai mari, deoarece ea comprima materia. Materia nu intra cu o traiectorie dreapta, ci rotindu-se in forma de spirala, apropiindu-se din ce in ce mai mult de gaura.

Exista si gauri negre supermasive, adevarati monstrii spatiali. O astfel de gaura neagra este de milioane de ori mai mare decat una obisnuita si poate captura de miliarde de ori mai multa materie decat contine Soarele nostru. Acesti „monstri” pot absorbi galaxii intregi. Din observatiile facute de astronomi s-a descoperit ca majoritatea galaxiilor de mari proportii, precum si galaxia noastra, Calea Lactee, au in centrul lor o gaura neagra supermasiva.

Stephen Hawking demonstreaza ca, odata formata o gaura neagra, ea incepe sa piarda din masa radiand energie, numita radiatie Hawking, prin urmare, ar avea o existenta finita.

Formarea unei gauri negre

Atunci cand o stea de aproximativ de 20 de ori mai mare ca Soarele isi epuizeaza „combustibilul” intra in colaps nemaiputand sa sustina toate reactiile ce au loc in interiorul ei. Ea explodeaza rezultand o supernova, insa miezul stelei ramane compact iar colapsul continua. Particulele miezului se zdrobesc una de alta din cauza propriei gravitatii pana cand tot ce ramane este o gaura neagra.

Se cunoaste faptul ca masa distorsioneaza spatiul. In locul unde se afla Pamantul, spatiul nu mai este plan ci se produce o adancitura. O gaura neagra produce o adancitura extrem de mare in spatiu, si da impresia de gaura.

In interiorul unei gauri negre, in ciuda numelui, se presupune ca este extrem de luminos deoarece lumina este si ea prinsa in gaura neagra. Materia absorbita este si ea acolo, fiind presupusa la diverse efecte fizice. In centrul unei gauri negre este unul dintre cele mai misterioase fenomene fizice: singularitatea.

Singularitatea este un punct de volum ce tinde spre zero dar care contine o masa ce tinde spre infinit. In cazul unei gauri negre, singularitatea este masa unei intregi stele de minim 20 de ori mai mare ca Soarele nostru, concentrata intr-un punct al spatiului. Aceasta singularitate are o forta gravitationala colosala, dand forta de atractie a unei gauri negre.

Read More

Energia întunecată

Energia întunecată este cel mai ciudat şi cel mai abundent lucru din Univers. Ea cauzează expansiunea accelerată a Universului, iar destinul Universului este în mâinile sale. Cu toate acestea, nu ştim multe despre energia întunecată.

Energia întunecată este peste tot şi este extrem de rarefiată (un metru cub de energie întunecată conţine la fel de puţină energie ca un atom de hidrogen) şi nu este constituită din particule. Energia întunecată e ca un mediu continuu, extraordinar de elastic. Elasticitatea ei duce la trăsătura ei cea mai spectaculoasă şi totodată cea mai definitorie: gravitatia ei respinge în loc să atragă. Pentru primii nouă miliarde de ani dupa Big Bang, atracţia gravitaţională a materiei a cauzat încetinirea expansiunii Universului. Însă acum cinci miliarde de ani forţa de respingere gravitaţională a energiei întunecate a învins atracţia gravitaţională, ducând la Universul aflat în expansiune accelerată.

Desluşirea tainelor energiei întunecate este printre primele chestiuni pe lista de priorităţi atât a astronomilor, cât şi a fizicienilor. Pe parcursul urmatorilor 20 de ani, telescoapele de pe Pământ şi din spaţiu vor releva noi informaţii despre energia întunecată şi probabil vor aduce şi câteva surprize. Eu una cred că energia întunecată este cel mai profund mister din tot domeniul ştiinţific a cărui rezolvare va duce la progrese în altă parte, de la înţelegerea începutului Universului până la realizarea de progrese în teoria corzilor.

Read More

Natura materiei întunecate

Materia întunecată este, în general vorbind, o formă foarte stranie de materie. Deşi are masă, nu interacţionează cu obiectele obişnuite din viaţa de zi cu zi şi trece direct prin corpurile noastre. Fizicienii o numesc întunecată deoarece este invizibilă.

 Da, ştim că există. Din cauză că materia întunecată are masă, ea exercită şi o atracţie gravitaţională. Materia întunecată permite galaxiilor şi grupurilor de galaxii să se dezvolte şi să rămână împreună. Dacă nu ar exista materia întunecată, galaxia noastră nu ar exista aşa cum o ştim noi şi civilizaţia umană nu s-ar mai fi dezvoltat.

Materia întunecată este de cinci ori mai numeroasă decât celelate forme de materie descoperite până acum. După cum spunea şi cosmologistul Sean Carroll, ”cea mai mare parte din Univers nici nu îşi pune problema să interacţioneze cu tine”.

Orice ar fi materia întunecată, ea nu este constituită din nici o particulă din cele ce au fost deja detectate în experimente. Materia întunecată poate avea, la un nivel subatomic, interacţiuni foarte slabe cu materia normală, dar fizicienii nu au reuşit încă să observe aceste interacţiuni.

Diverse experimente din întreaga lume încearcă să detecteze şi să studieze particulele materiei întunecate în diverse moduri directe. Acceleratoare precum Large Hadron Collider ar putea crea particule de materie întunecată.

În general oamenii de ştiinţă culeg informaţii despre Univers prin intermediul radiaţiei (adică lumină) care vine din Cosmos. Lumina pe care care o captăm este sub forma de emisii de unde radio, de raţiaţii infraroşii, de lumină vizibilă, de radiaţii ultraviolete, de radiaţii X şi de radiaţii gama. Dar dacă există în Univers şi materie care nu străluceşte (radiază)? Cum am putea noi şti că ea există? Cum am putea spune în ce cantitate se găseşte? Cum aflăm ce este de fapt?

Asemenea materie se numeşte “materie întunecată” şi astronomii cred că marea parte de materia din Univers se găseşte sub această formă. Este materie care nu emite suficientă lumină ca să o detectăm în mod direct. Totuşi, există o varietate de moduri prin care îi putem detecta prezenţa în mod indirect. Cea mai comună metodă implică faptul că materia întunecată exercită o atracţie gravitaţională asupra luminii şi asupra surselor de lumină pe care le putem vedea. Din efectele gravitaţionale “în plus” pe care le detectăm putem deduce ce masă trebuie să fie prezentă acolo.

Imaginea de alături arată unul dintre moduri în care această estimare a masei este facută. Sunt două imagini suprapuse a clusterului de galaxii Coma. Cu roşu sunt reprezentate radiaţiile X detectate şi înregistrate de satelitul Einstein.Cu albastru-verzui este reprezentată lumina vizibilă observată cu Palomar Sky Survey ( telescoape aflate pe solulu terestru). Oamenii de ştiinţă au folosit aceste observaţii pentru a determin cât de mare este gravitaţia necesară să ţină masele din imagine toate la un loc. În mod surprinzător, nu este nici pe departe destulă materie să poată explica gravitaţia presupusă existentă. Cumva, există “masă nedetectată”. Ce ar putea fi aceasta de fapt?

Tipul de materie cu care ne întâlnim zilnic este alcătuită din atomi, care sunt formaţi la rândul lor din protoni, neutroni şi electroni. Ne referim la acest tip de materie ca fiind “barionică”. Materia întunecată este oare facută tot din materie barionică? Sau este ceva diferit… un fel de materie nouă, exotică, pe care am numi-o nebarionică?

Deocamdată se pare că există ambele tipuri (barionică şi nebarionică) de materie întunecată. O parte poate fi alcătuită din materie obişnuită (barionică), care însă nu emite prea multă lumină. Obiecte astronomice precum stelele de tip pitică maro ar veni în această categorie. Alt tip de materie întunecată ar putea fi alcătuită din particule subatomice care nu sunt deloc parte din materia “normală”. Dacă aceste particule minuscule sunt în număr mare, ar putea alcătui mare parte din materia întunecată care credem că există.

Dacă este adevărat, atunci mare parte din materia din Univers este de o formă misterioasă, pe care încă nu o putem identifica.

1. Barion – particule subatomice cu număr barionic 1, de obicei alcatuită din 3 cuarci (ex: protonul şi neutronul)

2. Pitică maro – tip de stea care nu are destulă masă să intreţină procesul de fuziune nucleară a hidrogenului, avândaşadar luminozitate şi masă relativ redusă.

Read More