Afterlife (DOC)

"Dar cum am putea noi, simple personaje ale unei piese de teatru, să ghicim intriga ? Nu suntem dramaturgul, nu suntem producătorii, nu suntem nici măcar publicul. Ne aflăm doar pe scenă. Să redăm bine scenele în care ne suntem implicaţi acum, ne îngrijorează mult mai mult, decât scenele care ar putea urma după asta."

Afterlife, un documentar din 2010 al regizorului şi scriitorului Paul Perry, este studiul curajos al marii întrebări a filozofiei şi religiei, "Ce se întâmplă când murim?", răspunsurile la această întrebare fiind examinate prin prisma experienţelor de moarte clinică (NDE), ajungându-se la concluzia inevitabilă că nu este nevoie să ne temem, fiindcă există viaţă după moarte, o declaraţie profundă susţinută de dovezi, pe care regizorul Paul Perry şi cercetătorii Raymond Moody şi Jeffrey Long încearcă să le treacă sumar în revistă.

Paul Perry este absolvent al Arizona State University şi co-autorul unor best-seller New York Times, care a înfiinţat propria companie de producţie, în 2005, cu scopul de a face filme inovatoare, importante, primele dintre ele fiind dedicate domeniului spiritual, surprinzând prin abordarea de subiecte unice: experienţa morţii clinice, viziuni şi minuni, anii petrecuţi de Iisus în Egipt.

"NDE sunt evenimente spirituale de o amploare şi complexitate uimitoare, care au puterea de a schimba atitudinea noastră faţă de moarte şi viaţă [...]", spunea regizorul Paul Perry.

"[...]Există motive pentru care oamenii se transformă, atunci când se întorc de la o coliziune cu moartea, unul fiind încrederea pe care au câştigat-o, atunci când au aflat că o lume nouă ne aşteaptă dincolo de ultima suflare. Un altul, în special pentru cei bolnavi fizic, este descoperirea că ne vom lăsa trupul în urmă şi vom continua să existăm ca spirite eliberate de durerea pământească."

Începând de la propria experienţă a regizorului, filmul examinează fenomenul morţilor clinice iniţiind interviuri întâmplătoare, luate oamenilor de pe stradă, care conduc la o gamă largă de credinţe, variind de la noţiunile arhicunoscute de rai şi iad, la credinţa în nimicnicia vidului, de parcă am stinge lumina lăsând să se instaleze un gol imens, caracterizat de absenţa conştiinţei, majoritatea dintre noi bazându-ne doar pe simple intuiţii şi credinţe, nesusţinute de dovezi concrete, concluziile noastre privind viaţa de apoi suprapunându-se, în esenţă, cu elemente dictate de dogma creştină, fiindcă, de fapt, marea masă a populaţiei cunoaşte, în cel mai bun caz, superficial scrierile religioase, deşi dovezile scriptice se află încă la vedere.

"Da, există o lege a karmei, dar o puteţi birui prin eliminarea ego-ului în faptă şi gândire, printr-o decizie liberă, fără intervenţie divină.",

celor iniţiaţi fiindu-le dezvăluit secretul, că înfăptuind porunca iubirii şi legea lui Dumnezeu, prin folosirea liberului arbitru fireşte, te poţi elibera din ciclul karmic, nemaifiind supus legilor creaţiei, fiindcă numai astfel are logică afirmaţia că asupra fiinţelor sale "moartea nu mai are nici o putere".

Din păcate, mă tem că mesajul a rămas în mare parte neînţeles, întrebarea curentă "Cum poate Dumnezeu să permită aşa ceva ?" dovedind cu prisosinţă incapacitatea noastră de a înţelege.

Putem abandona domeniul religiei şi putem găsi o explicaţie ştiinţifică a acestor fenomene de moarte clinică (experimentate individual sau în grup, prin empatie, cum specifica dr. Moody), fiindcă, cel puţin în cazul experimentelor de grup, este mai mult decât evident că explicaţia halucinaţiilor provocate de leziunile cerebrale trebuie abandonată categoric.

Revenind la documentar, în baza informaţiilor conexe prezentate pe acest blog, în timp, am putea afirma despre câmpurile informaţionale ale conştiinţei şi memoriei, că ambele evoluează în timpul vieţii prin experienţele noastre şi prin aportul informaţional al organelor noastre imperfecte de simţ, ele fiind prezente în jurul nostru şi devenind disponibile conştiinţei noastre numai prin funcţionarea creierului (şi a altor celule din corp), sub formă de câmpuri electromagnetice.

De îndată ce funcţia creierului a fost pierdută, cum ar fi în moarte clinică sau moarte cerebrală, amintirile şi conştiinţa există încă, dar receptivitatea este pierdută, conexiunea se întrerupe.

Potrivit concepţiei noastre, întemeiată pe aspectele raportate ale conştiinţei din timpul stopului cardiac, de exemplu, putem concluziona că aşa-numita conştiinţă ar putea să se bazeze pe câmpuri de informaţii, constând în unde care provin din continuumul spaţio-temporal.

În timpul stopului cardiac, funcţionarea creierului şi a altor celule din corpul nostru se opreşte din cauza anoxiei.

Câmpurile electromagnetice ale neuronilor şi ale altor celule dispar, iar posibilitatea de rezonanţă, interfaţa dintre conştiinţă şi corpul fizic este întreruptă.

O asemenea înţelegere schimbă fundamental opinia cuiva despre moarte, din cauza unei concluzii aproape inevitabile că, în momentul morţii fizice, conştiinţa va continua să existe, transferându-şi experienţa într-o altă dimensiune, într-o lume invizibilă şi imaterială, continuumul spaţio-temporal poate, în cadrul căruia sunt incluse toate: trecut, prezent şi viitor.

Cercetarea privind NDE nu ne poate oferi dovada ştiinţifică de netăgăduit a acestei concluzii, deoarece oamenii cu NDE nu au murit "complet" să spunem, dar cu toţii au fost extrem de aproape de moarte, în absenţa unui creier funcţional.

Această concluzie, că se poate experimenta conştiinţa independent de funcţia cerebrală, ar putea induce şi o mare schimbare a paradigmei ştiinţifice din medicina occidentală şi ar putea avea implicaţii practice în problemele actuale, medicale şi etice, cum ar fi îngrijirea comatoşilor sau a muribunzilor, eutanasia, avortul şi prelevarea de organe pentru transplant de la cineva aflat pe moarte, cu o pompă cardiacă activă, dar cu un diagnostic de moarte cerebrală.

Din nefericire, rigiditatea lumii academice şi absenţa unor cercetări riguroase de anvergură perpetuează starea de fapt, în care există mai multe întrebări decât răspunsuri, dar, bazându-ne pe aspectele teoretice menţionate anterior, ale experimentării continuităţii evidente a conştiinţei noastre, ar trebui, în cele din urmă, să se ia în considerare, cu seriozitate, posibilitatea ca moartea, la fel ca şi naşterea, să poată fi, foarte bine, doar simple treceri de la o stare de conştiinţă la alta.

Read More

Teoria totului - numărătoarea inversă

Nu numai că timpul este unul din marile mistere, dar în acelaşi timp deţine cheia pentru rezolvarea celei mai ambiţioase provocări din fizica teoretică, aceea de a cuprinde complexa lucrare a acestui vast Univers într-o singură şi elegantă teorie: teoria totului.

Teoria totului ar trebui să unească teoria relativităţii generalizate, teoria gravitaţiei a lui Einstein, care descrie alcătuirea spaţiului şi timpului, cu teoria mecanicii cuantice, această stranie, dar atât de cuprinzătoare teorie care descrie fizica materiei. Şi aici se dă lupta de mai bine de un secol.

Teoria relativităţii generalizate şi mecanica cuantică oferă descrieri diferite ale timpului şi această diferenţă este o primă sursă a unei aparente ireconcilieri dintre cele două teorii. Dacă ar fi să facem un progres, ceva în concepţia noastră ar trebui să se modifice, iar mulţi au convingerea că tocmai ideea noastră despre timp este cea care ar trebui să se schimbe.

Timpul în teoria relativităţii generalizate

Acum aproape un secol, Einstein a arătat că timpul nu este ingredientul fundamental al realităţii, aşa cum noi credeam cândva că ar fi. Teoria acestuia, a relativităţii generalizate, a unificat spaţiul şi timpul într-o singură entitate numită spaţiu-timp, care poate să se contracte şi să se dilate în prezenţa materiei sau a energiei, producând curbura spaţiu-timpului pe care noi o simţim ca fiind forţa gravitaţională. Dar problema în ceea ce priveşte spaţiul-timp este faptul că acest concept nu mai poate fi dezvoltat. Spaţiul-timp, ca un întreg, nu poate evolua în timp pentru că este el însuşi timp - nici un ceas nu poate exista în afara Universului.

Potrivit relativităţii generalizate, ceea ce noi experimentăm ca fiind curgerea timpului este un fel de iluzie generată de drumurile ”peticite” în care diferiţi observatori taie spaţiul-timp unificat în spaţiu şi timp, cu diferitele lor puncte de vedere.

Timpul în teoria mecanicii cuantice

În mecanica cuantică situaţia se schimbă în mod radical. Spre deosebire de relativitatea generalizată, unde timpul este conţinut în sistem, mecanica cuantică are nevoie ca în afara sistemului să existe un ceas care să măsoare secundele Universului în exact acelaşi mod pentru fiecare observator. Aceasta deoarece sistemele cuantice sunt descrise de funcţiile de undă care cuantifică probabilitatea ca măsurătorile efectuate să dea anumite rezultate, iar aceste funcţii se dezvoltă independent de timp.

O regulă fundamentală a mecanicii cuantice spune că probabilităţile rămân aceleaşi chiar dacă timpul trece. Pentru a întări această regulă, timpul în care fiecare funcţie de undă evoluează trebuie să fie unul şi aceleaşi pentru tot şi pentru oricine.

Către o abordare unitară a timpului

Pentru a face un progres în încercarea lor de a uni teoria relativităţii generalizate cu cea a mecanicii cuantice, este nevoie să se lucreze cu o singură viziune asupra timpului. Dar care ar fi cea corecta?

Depinde pe cine întreabă. Mulţi cred că Einstein a avut dreptate şi teoria cuantică ar trebui să fie modificată. Carlo Rovelli, un fizician de la Centrul De Fizică Teoretică din Marsilia, Franţa, a rescris regulile mecanicii cuantice în aşa fel încât ele să nu facă nici o referire la timp.

“Pentru mine, soluţia la această problemă este aceea că la un nivel profund al naturii nu există timp deloc”, spune Rovelli. În viziunea sa, mecanica cuantică nu trebuie să descrie felul în care evoluează sistemele fizice în timp, ci doar cum evoluează ele relativ la alte sisteme, cum ar fi observatorii sau aparatele de măsură. “Fizica nu este despre “cum se mişcă Luna pe cer în timp?”, ci mai degrabă despre “cum se mişcă Luna pe cer în raport cu Soarele?”", spune acesta. “Timpul există doar în mintea noastră şi nu în realitatea fizică care ne înconjoară”.

Alţii nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Fiziciana Fotini Markopoulou de la Institutul de Fizică Teoretică Perimeter din Waterloo, Ontario, Canada, a argumentat că timpul există la cel mai profund nivel al realităţii - dar pentru a putea încorpora timpul în teorie, spaţiul trebuie să dispară. În modelul ei, numit şi “desen cuantic” ("quantum graphity") ingredientele de bază ale realităţii sunt evenimentele cuantice ordonate în timp, iar din aceste eveniment, de la nivelul acesta, sunt aşteptate să emeargă spaţiul, gravitaţia şi teoria lui Einstein, la o scară mai mare şi la energii mai joase. În acest scenariu, teoria cuantica câştigă bătălia pentru timp şi teoria relativităţii generalizate este cea care ar trebui să se adapteze la noua viziune.

Pentru alţii însă nu este suficient să declari mecanica cuantică sau teoria relativităţii generalizate câştigătoare în bătălia pentru timp. Potrivit lui Dean Rickles, un filozof al ştiinţei de la Universitatea din Sydney, New South Wales, Australia, nici una din ultimele teorii nu ar fi cea corectă. “Este foarte posibil ca ceea ce noi numim timp să rezulte dintr-o structură atemporală profundă şi mult mai primitivă”, spune el.

În ceea ce priveşte teoria totului, spune Rickles, “mai este un drum lung de parcurs până acolo, dar cu siguranţă conceptul de timp va juca un rol crucial în definirea acesteia”.

Read More

Curiozităţi din ştiinţă (Partea 2)

Ştiaţi că ciupercile sunt mai îndeaproape înrudite cu oamenii decât cu plantele? Dar că Terra se depărtează de Soare cu 15 cm în fiecare an, iar Luna se depărtează de noi cu 4 centimetri în fiecare an? Dar că 99% din speciile ce au trăit vreodată sunt în prezent dispărute?

1. Pe o şosea foarte fierbinte se poate întâmpla uneori să pară că vedem drumul ud. Ceea ce vedem de fapt este... cerul.

2. Cantitatea de apă de pe Terra este de 100.000 de ori mai mare decât cea de pe Venus. Venus pierde în prezent 2x10^24 nuclee de hidrogen în fiecare secundă.

3. Terra se depărtează de Soare cu 15 cm în fiecare an. Luna se depărtează de noi cu 4 cm pe an, iar rotaţia planetei noastre scade cu 0,000017 secunde anual.

4. Rata actuală de evaporare a atmosferei Pământului este de 3 kg de hidrogen şi 50 g de heliu pe secundă.

5. Calculele arată că în trecut atmosfera planetei Venus este posibil să fi pierdut un întreg ocean de hidrogen în decursul a câteva zeci de milioane de ani.

6. Ciupercile sunt mai îndeaproape înrudite cu oamenii decât cu plantele.

7. Supervulcanul Toba, care a erupt acum 74.000 ani, a eliberat 2.500 km cubi de magmă, aproape de două ori volumul muntelui Everest.

6. Peste 99% din speciile care au trăit vreodată pe Pământ sunt în prezent dispărute.

8. În fiecare celulă umană găsim sute de structuri (mitocondrii) care sunt descendenţii bacteriilor procariote de la începuturile vieţii pe Pământ.

9. Câteva miliarde de microbi există în fiecare linguriţă de apă netratată. Oceanele se estimează că ar conţine 1027 bacterii sau de un milion de ori mai multe bacterii decât stele sunt vizibile în Univers.

10. Se presupune că există cel puţin 2 milioane de specii diferite de plante şi animale, fără a pune la socoteală bacteriile. Incluzându-le pe acestea, probabil s-ar ajunge la un număr de 10 milioane. Şi cu toată această varietate enormă a vieţii pe Pământ, să nu uităm ca 99% din speciile ce au trăit pe Terra sunt deja dispărute.

11. După dispariţia dinozaurilor şi a multor altor specii de animale şi plante petrecută în urmă cu 65 mil. ani, fosilele de animale mai mari de 20 kg sunt practic inexistente.

Read More

Curiozităţi din ştiinţă (Partea 1)

Ne influenţează oare astrele cereşti? Dacă da, în ce măsură? Cu ce viteză călătoresc semnalele electrice nervoase la mamifere? De ce forţă avem nevoie pentru a muta un atom de cobalt pe o suprafaţă de cupru? Răspunsurile, în continuare.

1. Un scurt exerciţiu de imaginaţie ne arată faptul că dacă am restrânge întreaga istorie de 4,56 de miliarde de ani a Pământului într-o singură zi, o oră ar reprezenta echivalentul a 190 de milioane de ani, un minut ar ocupa o perioadă de 3,2 milioane de ani, iar o secundă ar avea nu mai puţin de 53.000 de ani. Într-un asemenea calendar imaginar, primele forme de viaţă apar la aproximativ 8 ore după formarea Terrei. În urmă cu o oră şi 19 minute ar fi început dominaţia dinozaurilor, perioadă ce se încheie după numai 59 de minute de existenţă. Tot atunci, adică în urmă cu 20 de minute, primele primate îşi fac apariţia pe scena lumii. Iar dacă vă întrebaţi când a apărut omul pe această scară a timpului, ei bine… întreaga istorie a speciei noastre durează mai puţin de 4 secunde.

2. Ne influenţează astrele cereşti oare? Lampa din sala de naşteri are asupra unui copil nou născut o influenţă de 160 miliarde de ori mai puternică prin luminozitate decât orice alt obiect de pe cer, exceptând Soarele şi Luna. 1/150 este raportul dintre influenţa gravitaţională a unui doctor în aceeaşi sală de naşteri asupra unui copil decât a planetei Marte.

3. Bacteriile reprezintă probabil mai mult de jumătate din biomasa planetei.

4. Codul nostru genetic ar umple câteva cărţi de telefoane.

5. Semnalele electrice din sistemul nervos al mamiferelor călătoresc cu viteza de 0,1 km/sec.

6. Naţiunile de pe glob cheltuiesc mai mult de un milion de dolari pe minut pentru înarmare. Arsenalul nuclear din prezent este echivalent cu 20 miliarde tone TNT, ceea ce duce la 3 tone TNT pe persoană, fie că este vorba de copii, bătrâni, femei...

7. Două noi ceasuri, unul bazat pe aluminiu, celălalt pe mercur, mai exact pe vibraţia naturală a ionilor acestora, deţin titlul de cel mai precis instrument realizat până în prezent. Acestea nu vor rămâne în urmă şi nu o vor lua înainte nici măcar cu o secundă întreagă în următorul miliard de ani.

8. Cel mai precis instrument de măsurat distanţele, ce foloseşte 36 de fotoni, poate măsura diferenţe de lungime mai mici de a zecea mia parte din grosimea firului de păr. Aceşti 36 de fotoni înseamnă extrem de puţină lumină. Chiar şi un led străluceşte cu multe trilioane de fotoni pe secundă.

9. Forţa de a muta un atom de cobalt pe o suprafaţă de cupru este de 17 piconewtoni. Prin comparaţie, forţa pentru a muta o monedă mică de cupru este de 30 de miliarde de piconewtoni.

10. În timp ce citiţi o carte veţi converti cel puţin 1000 calorii de energie cu un grad înalt de ordine, sub formă de hrană, în energie cu un grad mare de dezordine, prin căldura pierdută în mediu. Acest lucru va creşte dezordinea (entropia) Universului cu 20 de milioane de milioane de milioane de milioane de unităţi, de 10 milioane de milioane de milioane de ori mai mult decât creşterea ordinii produsă în creierul vostru chiar dacă aţi memora cuvânt cu cuvânt întreaga carte.

Read More

Ce sunt visele cu adevarat (partea 4)? Diferentele intre visele celor 7 corpuri ale omului

Am prezentat in articolele anterioare, cum se prezinta cele sapte corpuri si visele asociate fiecarui corp. Dar, cele sapte dimensiuni ale visului se pot transforma in obstacole in cunoasterea celor sapte tipuri de realitate.

Corpul fiziologic isi are propriul sau fel de a percepe realul si de a visa. Cand mancati, este un lucru real, dar cand visati ca mancati, aceasta nu mai este o realitate. Visul despre mancare inlocuieste actul de a manca. In consecinta, corpul fiziologic isi are propria sa realitate si propriul sau mod de a visa. Acestea sunt doua moduri de functionare diferite, si sunt foarte indepartate unul de celalalt. Cu cat va apropiati mai mult de centru (cu cat corpul in care va situati este superior), cu atat realitatea si visul sunt mai apropiate una de alta. Deci, din punctul de vedere al corpului fizic, visul este foarte indepartat de realitate. Distanta care le separa este mare. Visele nu sunt decat fantasme.

Aceasta distanta este deja redusa in corpul eteric. Realul si visul sunt mai aproape unul de altul, astfel incat a face distinctie intre ele devine dificil, dar inca posibil; in cazul in care calatoria voastra eterica este autentica, ea va apare atunci cand sunteti in stare de veghe. Daca nu este decat un vis, ea se va realiza in timp ce dormiti. Pentru a cunoaste diferenta, trebuie sa fiti constienti de corpul vostru eteric.

In al treilea corp, in corpul astral, este si mai dificil sa deosebim visul de realitate, in masura in care diferenta intre cele doua s-a micsorat si mai mult. Cand stiti cu adevarat ce este corpul astral, fata de cazul in care cunoasteti doar visul astral, depasiti teama de moarte. Incepand cu acest nivel, sunteti siguri de propria voastra nemurire. Pe cand, in cazul in care cunoasterea voastra astrala este doar de domeniul visului si nu reala, ramaneti paralizati de teama de moarte. Modalitatea de distingere, criteriul, sunt reprezentate de teama de moarte.

Cei care cred ca sufletul este nemuritor si isi repeta neincetat acest lucru, pentru a se convinge de el, nu sunt in masura sa faca diferenta intre realitatea corpului astral si visul astral. Nu este vorba aici de faptul de a crede in nemurire, ci de a sti ce este nemurirea. Numai ca, inainte de realizarea acestei cunoasteri, trebuie sa ne indoim in privinta ei, sa ne mentinem in incertitudine. Este singurul mod de a sti daca este vorba de o cunoastere a nemuririi, sau este vorba doar despre o proiectie. Daca voi credeti ca sufletul este nemuritor, credinta voastra poate patrunde in lumea astrala. In acest caz visati, dar nu va fi nimic mai mult decat un vis. Pe cand, daca nu aveti nici o parere referitoare la acest subiect, daca nu exista in voi decat o sete de a cunoaste, de a descoperi – fara sa stiti ce cautati, nici cea ce veti gasi, fara sa cultivati idei preconcepute sau prejudecati – daca intreprindeti cautarea voastra cu o minte libera, veti sti sa faceti diferenta. Deci, cei care cred in nemurirea sufletului, in vietile anterioare, cei care le accepta pe baza de credinta, risca sa nu o cunoasca decat visul din planul astral si nu realitatea sa.

In al patrulea corp, corpul mental, visul si realitatea devin vecine. Asemanarea lor este atat de mare, incat aveti toate sansele sa le confundati. Visele din corpul mental pot fi la fel de reale ca si realitatea. Exista chiar metode care fac posibila crearea lor: metode yoghine, tantrice si altele. Cei care postesc, care traiesc in singuratate sau in intuneric, experimenteaza acest tip de vis, visul mental. El va fi la fel de real ca si realitatea care ii inconjoara.

In al patrulea corp, mentalul este total creator; el nu mai este delimitat de lumea obiectiva, nici de limitele materiei. El poate crea in deplina libertate. Poetii, pictorii traiesc – cu totii – in al patrulea tip de vis; orice realizare artistica isi are originea in acest tip de vis. Cei care isi extrag visele din regiunea a patra pot deveni mari artisti, fapt care nu se intampla cu cei care o cunosc. In al patrulea corp este necesar sa fim constienti de toate tipurile de creatie mentala; nu trebuie facuta nicio proiectie, deoarece, in caz contrar, proiectia se va realiza; nu trebuie cultivata nicio dorinta, in caz contrar, exista o mare posibilitate ca aceasta sa se realizeze. Si nu doar in mod interior; ea se poate implini si in mod exterior.

In al patrulea corp mentalul este atat de puternic, atat de transparent; acest corp fiind ultimul spatiu al mentalului. Dincolo de el incepe non-mentalul. Al patrulea corp este sursa originara a mentalului; din el se pot realiza toate creatiile. Trebuie sa vegheati neincetat pentru a nu intretine in mintea voastra dorinte, imaginatii, imagini (inclusiv cele ale unui zeu sau ale unui guru), in caz contrar ele se vor realiza. Iar voi veti fi creatorul lor! Viziunile sunt atat de frumoase incat dorim sa le cream.

Daca sunteti constienti in interiorul celui de al patrulea corp, daca nu sunteti decat martor, veti cunoaste realul. Daca nu, ramaneti in vis; iar realitatea nu este deloc comparabila cu visele pe care le traiti. Ele va vor da extazul, dar un extaz de vis. Trebuie sa fiti constienti de extaz, de beatitudine si chiar de imagini, oricare ar fi felul lor. Imediat ce apare o imagine, al patrulea corp se abandoneaza visului. O imagine cheama alta imagine, iar voi ramaneti prizonierii visului.

Singura modalitate de a evita al patrulea tip de vis este aceea de a fi martor. Pozitia de martor diferentiaza starile, deoarece in vis are loc o identificare, in ceea ce priveste corpul al patrulea, identificarea este o forma de vis. Calea care va duce spre realitate in acest corp se bazeaza pe faptul de a fi constient si pe aceia de a fi martor.

In al cincilea corp, corpul spiritual, visul si realitatea formeaza un intreg. Orice fel de dualitate a disparut. Nu se mai pune problema constientei: daca nu sunteti constienti, atunci sunteti constienti de neconstienta voastra. In acest stadiu, visul nu este altceva decat o oglindire a realului: exista diferenta, dar nu deosebire. Daca ma privesc intr-o oglinda, nu exista nicio deosebire intre mine si imaginea reflectata; exista insa o diferenta. Eu sunt real, in timp ce imaginea reflectata nu este. Daca se foloseste de concepte, al cincilea corp va avea iluzia ca se cunoaste, in masura

in care el se vede reflectat in oglinda. El se cunoaste ca efect, nu in calitatea sa proprie, ci in aceea de imagine reflectata. Diferenta este prezenta, diferenta care dintr-un anumit punct de vedere – este periculoasa. Riscati sa va multumiti cu o imagine reflectata si, ca urmare, sa confundati imaginea din oglinda cu realitatea. Daca se intampla asa, pericolul nu se situeaza la nivelul celui de al cincilea corp, ci la nivelul celui de al saselea corp. Daca nu va cunoasteti decat ca o imagine reflectata in oglinda, va este imposibil sa treceti frontiera ce separa al cincilea corp de al saselea corp. De fapt, nicio frontiera nu poate fi trecuta prin traversarea unei oglinzi. Astfel, se intampla sa nu transcendem cel de al cincilea corp. Este cazul celor care pretind ca exista un numar infinit de suflete, fiecare avand o personalitate proprie. Ei se cunosc pe ei insisi, dar aceasta cunoastere a fost dobandita prin intermediul unei oglinzi; ea nu este imediata, ea nu este directa.

Cum sa distingem daca visam in al cincilea corp sau traim realitatea? Singura modalitate este de a renunta la toate tipurile de scripturi si filozofii. Nu trebuie sa mai avem un guru, pentru ca – in caz contrar – acesta va juca rolul unei oglinzi. De acum trebuie sa ramaneti cu totul singuri. Nimeni nu va mai poate ghida; daca exista un ghid, el va juca rolul unei oglinzi. De acum inainte solitudinea este completa si totala. Nu va simtiti izolat, ci singur. Izolarea exista in raport cu altii, in timp ce solitudinea exista in raport cu sine.

Iin al cincilea corp, cuvantul care ar putea descrie situatia este acela de meditatie. El insemna a fi perfect singur, liber de orice proces mental. Inseamna a fi fara mental. In prezenta oricarui tip de mental, acesta devine o oglinda care va reflecta. Trebuie sa fiti un non-mental, in afara oricarui proces de gandire si contemplare.

In al saselea corp, corpul cosmic, nu mai exista oglinda. Nu mai ramane decat cosmicul. Voi insiva ati disparut. Voi nu mai sunteti, entitatea de vis nu mai este. Dar visul poate persista si in absenta entitatii care viseaza. In acest caz, visul seamana cu realul autentic. Nu mai exista mental, nu mai exista entitate care gandeste si tot ceea este cunoscut, exista efectiv. Ceea ce este devine propria voastra cunoastere. Intalniti miturile creatiei: ele trec pe langa voi. Voi nu mai sunteti: lucrurile nu fac altceva decat sa treaca pe langa voi. Entitatea care gandeste a disparut, entitatea care viseaza a disparut. Numai ca, un mental care nu mai este, inca este. Un mental distrus continua sa fie, nu sub o forma individuala, ci in calitate de totalitate cosmica. Voi nu mai sunteti, dar Brahma (Dumnezeu, în concepţia hindusă) este. De aceea se spune ca intregul univers nu este decat un vis al lui Brahma. Intregul nostru univers este un vis, este maya. Nu un vis individual, ci un vis provenit din totalitate, din intreg. Voi nu mai sunteti, dar totalitatea, intregul viseaza.

Singurul lucru pe care trebuie sa-l stim la acest nivel este daca visul este pozitiv sau negativ. Daca este pozitiv, este o iluzie, un vis, in sensul in care-in ultima instanta-numai negativul poate exista. Cand toate lucrurile fac parte din domeniul ne-formal, cand toate lucrurile s-au intors la sursa lor originara, totul este si nu este, simultan. Pozitivul este singurul clement care ramane. Trebuie realizata transcenderea lut. Deci daca pozitivul dispare in al saselea corp, ajungeti in al saptelea. Realitatea celui de al saselea corp va aduce in pragul celui de al saptelea. Daca nu mai ramane nimic pozitiv (nici mit, nici imagine), aceasta insemna ca visul a incetat sa mai existe- in acest caz, nu mai exista decat ceea ce este; totul este numai existenta. Lumea obiectiva a disparut; nu mai ramane decat sursa.

In al saptelea corp, corpul nirvanic, nu mai exista nici vis nici realitate. Realitatea nu se poate discerne decat atata timp cat visul exista. Cand visul devine imposibil, nu mai exista nici real, nici iluzie. In consecinta, al saptelea corp reprezinta centrul, in care realitatea si visul se confunda. Nimic nu le diferentiaza. Fie ca visati despre vacuitate, fie o cunoasteti. In ambele cazuri insa, este vorba de aceeasi vacuitate. Daca va visez, este o iluzie. Daca va vad, este o realitate. Dar intre faptul de a visa despre absenta voastra sau acela de a constata absenta voastra, nu este nicio diferenta. Un vis despre absenta este identic cu absenta in sine. Nu exista o diferenta reala decat in termeni pozitivi. Astfel, de la primul corp pana la al saselea exista o diferenta. Cum in al saptelea corp nu ramane decat vacuitatea, chiar si samanta a disparut.

Read More

Ce sunt visele cu adevarat (partea 3)? Visele corpului spiritual, corpului cosmic si corpului nirvanic

Al cincilea corp, corpul spiritual, transcende taramul individual si taramul timpului. Sunteti acum in eternitate. Visele nu se mai refera la voi in calitate de indivizi, ci se refera la constiinta intregului. Va este dezvaluit intregul trecut al existentei in totalitatea ei; viitorul ramane insa ascuns.

Toate miturile creatiei au fost create din al cincilea corp. Ele sunt identice unele cu altele. Simbolurile se schimba, expunerile se modifica putin, dar fie ca sunt crestine, hinduse, iudaice sau egiptene, miturile creatiei (relatand felul in care lumea a fost creata, cum a fost adusa la existenta) sunt paralele unele cu altele; ele contin un intreg curent de similitudini. De exemplu, exista marturii similare despre marele potop in Intreaga lume. Nu exista nicio marturie de ordin istoric. Totusi, marturia exista; si ea exista in al cincilea corp, in corpul spiritului. Al cincilea corp poate visa despre acest lucru.

Cu cat va cufundati mai mult in profunzimile interioare, cu atat va apropiati mai mult de realitate. Visele fiziologice nu au o realitate prea mare. Ele au realitatea lor proprie, dar nu sunt foarte reale. Visele eterice au o realitate mult mai mare, visele astrale au o realitate si mai mare, in timp ce visele mentale sunt aproximativ reale si, in final, in al cincilea corp, visele imbraca un caracter autentic real. Iata calea de cunoastere a realitatii. A-i da numele de vis nu este foarte adecvat, cu toate ca – dintr-un anumit puna de vedere – acesta va fi un vis in masura tn care realul nu este prezent in mod obiectiv. Ea are propria sa obiectivitate, insa se desfasoara in calitate de experienta subiectiva.

Doua persoane care au devenit constiente de al cincilea corp pot avea acelasi vis in acelasi timp. Pana la acest nivel acest lucru era imposibil. De obicei, visul in comun nu poate exista; din al cincilea corp insa, mai multe persoane pot avea, simultan, acelasi vis. Din aceasta cauza visele sunt, intr-un anumit fel, obiective. Avem posibilitatea de a compara insemnarile. In acest fel, un mare numar de persoane, care au visat in al cincilea corp, au ajuns sa cunoasca aceleasi mituri. Aceste mituri nu reprezinta creatia unor indivizi izolati. Ele au fost elaborate de anumite scoli, de anumite traditii aflate in colaborare unele cu altele.

Deci al cincilea tip de vis este mult mai real, intr-un anumit fel, celelalte patru sunt ireale in masura in care sunt individuale. Nimeni nu isi poate verifica experienta; nu exista nici un mijloc de a-i masura validitatea, de a sti daca ea este sau nu un produs al imaginatiei. O fantasma este o proiectie; un vis este ceva care nu are existenta ca atare, dar poate fi experimentat. Cu cat mergeti mai in profunzime, cu atat visele sunt mai putin fantasmagorice, cu atat sunt mai putin imaginare. Obiectivitatea lor, realitatea lor, autenticitatea lor este mai mare.

Toate conceptele teologice se nasc in al cincilea corp. Ele sunt exprimate in mod diferit, terminologia lor, conceptualizarea lor sunt diferite dar, in esenta lor, sunt identice. Sunt visele celui de al cincilea corp.

Prin corpul al saselea, corpul cosmic, atingeti limita ce se afla intre constient si inconstient, intre materie si spirit. Al saselea corp viseaza despre cosmos. Atingeti limita constientei, unde si inconstientul devine – la ramdul lui – constient. Totul este constient st viu. Chiar si ceea ce numim materie face parte din constiinta. In al saselea corp se realizeaza visele miturilor cosmice. Ati trecut dincolo de individual, ati trrecut dincolo de constient, ati trecut dincolo de timp si spatiu, dar limbajul este inca prezent. El arata ceva, el indica un lucru specific.

Teoriile despre Brahma, despre maya, teoriile unitatii, ale infinitului, toate au fost concepute prin al saselea tip de vis. Cei care au avut vise in dimensiunea cosmica au creat marile sisteme, marile religii. In al saselea corp visele sunt de ordinul fiintei si nu de ordinul ne-fiintei: ele sunt de ordinul existentei pozitive, nu de ordinul non-existentei. Ramane un anumit atasament fata de existenta, si – de asemenea -o teama de non-existenta. Materia si spiritul formeaza un intreg, o unitate; dar nu este si cazul existentei non-existentei, al fiintei si ne-fiintei. Ele raman separate. Aceasta este ultima limita ce trebuie trecuta.

Al saptelea corp, corpul nirvanic, trece frontiera pozitivului si face saltul in neant. El are propriile sale vise, vise ale non-existentei, vise ale neantului, vise ale vidului. Afirmatia a fost parasita, si nici negatia nu mai este o negatie; neantul nu insemna vacuitate totala. Mai exact, vacuitatea totala este si mai infinita. Pozitivul are – neaparat – limite, ci nu poate fi infinit. Numai negativul este lipsit de frontiere.

Deci, al saptelea corp are tipul sau propriu de vis. Formele si simbolurile ii lipsesc – nu mai exista decat absenta formei. Sunetele nu mai exista; exista doar o absenta a sunetelor: tacere absoluta. Aceste vise ale tacerii sunt o totalitate si ele sunt fara sfarsit.

Read More

Ce sunt visele cu adevarat (partea 2)? Visele corpului astral si ale corpului mental

Exista, de asemenea, vise astrale. Datorita lor, patrundeti in vietile voastre anterioare. Ele sunt a treia dimensiune a visului. Se intampla ca si intr-un vis obisnuit sa fie prezente partial corpurile eteric sau astral. In acest caz visul este ceva confuz, o suprapunere, pe care nu ajungeti sa o intelegeti. Corpurile voastre existand toate simultan, unul din corpuri poate trece, poate patrunde partial intr-un altul. Prin urmare, se intampla ca intr-un vis obisnuit sa intalnim fragmente eterice sau astrale.

Cu primul corp (corpul fizic) nu puteti calatori nici in timp nici in spatiu. Sunteti legat de starea voastra fizica si de ora (sa zicem ca este zece seara). Corpul vostru fizic poate visa in aceasta dimensiune specifica de spatiu-timp, dar nu dincolo de ea. Cu corpul eteric puteti calatori in spatiu, dar nu si in timp. Puteti merge oriunde vreti, dar este tot ora zece seara. Pe plan astral (al treilea corp), puteti calatori nu numai in spatiu ci si in timp. Corpul astral poate trece peste bariera timpului, dar numai in directia trecutului, nu in aceea a viitorului. Corpul astral poate reveni la intreaga serie infinita a trecutului, de la amiba la om.

In psihologia jungiana, corpul astral este denumit inconstient colectiv. Este povestea individuala a vietilor voastre. Uneori ea patrunde in visele obisnuite, dar in cea mai mare parte a cazurilor starile sunt mai mult patologice. La o persoana alienata mintal, cele trei corpuri isi pierd caracteristicile ce le disting unul de celalalt. O asemenea persoana poate avea vise despre vietile anterioare, insa nimeni nu o va crede. Nu va crede nici macar ca insasi. Isi va spune ca nu era decat un vis. Acest tip de vis nu apartine planului fizic, ci planului astral. Iar visul astral are un sens profund. Cu precizarea ca visele corpului astral provin numai din trecut, nu si din viitor.

Al patrulea corp este numit mental. El poate calatori atat tn trecut cat si in viitor. In caz de pericol extrem, chiar si unei persoane obisnuite i se poate intampla sa aiba o scurta viziune a viitorului. Daca o persoana apropiata si iubita este pe punctul de a muri, mesajul va poate fi transmis printr-un vis obisnuit. Datorita faptului ca nu cunoasteti decat planul fizic, datorita faptului ca ignorati toate celelate posibilitati, mesajul va fi introdus intr-un vis obisnuit. Numai ca visul nu va fi prea clar. Din cauza barierelor pe care mesajul trebuie sa le treaca inainte de a se integra in starea voastra de vis obisnuita. Fiecare bariera elimina un element si il transforma in altceva.

Datorita faptului ca fiecare corp are propriile sale simboluri, in toate cazurile cand un vis va calatori de la un corp la altul, el va imprumuta simbolismul respectivului corp. De unde si confuzia care rezulta. Daca puteti visa in mod clar in cel de al patrulea corp – nu prin intermediul altui corp ci prin intermediul celui de al patrulea corp insusi – veti reusi sa calatoriti si in viitor. Dar numai in viitorul vostru. Aceste lucruri se intampla la nivelul individului – nu puteti inca patrunde in viitorul unei alte persoane.

Pentru corpul al patrulea trecutul se confunda cu prezentul, la fel ca si viitorul. Trecut, viitor si prezent formeaza un intreg. Totul devine un acum: un acum ce patrunde cu spatele in trecut, un acum ce patrunde cu fata in viitor. Nu mai exista nici trecut, nici viitor, insa timpul e inca prezent. Dar timpul, chiar si sub forma de “prezent”, este inca acel timp care trece. Trebuie sa va concentrati mai mult mintea, puteti vedea in directia trecutului, dar concentrandu-va mintea in aceasta directie. In acest caz, viitorul si prezentul sunt lasate de-o parte. Daca va concentrati asupra viitorului, celelalte doua dimensiuni ale timpului (trecutul si prezentul) se sterg. Vedeti trecutul, prezentul si viitorul, dar nu ca un intreg. In plus, nu distingeti decat propriile voastre vise individuale, visele care va apartin in calitate de individ.

Read More

Ce sunt visele cu adevarat (partea 1)? Visele eterice sunt deosebite de visele corpului fizic

Noi avem sapte corpuri care se numesc: fizic, eteric, astral, mental, spiritual, cosmic si nirvanic. Fiecare corp are propriul sau vis. Corpul fizic este cunoscut in Occident sub numele de constient, corpul eteric sub acela de inconstient, in timp ce corpul astral poarta numele de inconstient colectiv.

Corpul fizic isi creaza propriile sale vise. Daca aveti stomacul deranjat, acest fapt creaza un tip specific de vise; daca sunteti bolnavi, daca aveti temperatura, acest fapt creaza de asemenea un tip specific de vise. Un lucru este sigur: visul provine dintr-o disfunctionalitate. Daca nu sunteti in apele voastre, daca sunteti bolnavi fizic, acest fapt creaza o categorie specifica de vise; deci un vis de ordin fizic poate primi un stimul din lumea exterioara. Sa presupunem ca dormiti. Daca picioarele va sunt acoperite de un vesmant ud, incepeti sa visati Poate veti visa ca treceti un rau. Daca aveti pusa o perna pe piept, incepeti sa visati ca o persoana este asezata deasupra voastra, sau ca a cazut pe voi o piatra. Iata cateva vise care au la baza lor corpul fizic.

Corpul eteric (al doilea corp) viseaza in felul sau. Acest tip de vis a suscitat numeroase confuzii in psihologia occidentala. Freud le-a interpretat in mod eronat, confundandu-le cu vise cauzate de dorinte reprimate. El a inteles in mod corect visele care isi au originea in dorintele reprimate, numai ca acestea fac parte din domeniul primului corp – al corpului fizic. Daca va reprimati dorintele fizice (daca postiti de exemplu), este posibil sa visati mici dejunuri. Sau daca va reprimati dorintele sexuale, este aproape sigur ca veti avea un vis erotic. Dar acest tip de vis apartine primului corp.

Corpul eteric nu a fost obiectul unei investigatii psihologice, visele care sunt legate de el fiind interpretate ca avandu-si originea in primul corp (corpul fizic). S-au creat astfel multe confuzii. Corpul eteric are posibilitatea de a calatori prin vise. El are posibilitatea sa paraseasca partea fizica a corpului. Daca vi le reamintiti, ele vor aparea ca vise, insa ele nu sunt vise similare cu cele ale corpului fizic. Corpul eteric poate parasi in timpul somnului invelisul fizic. Corpul vostru fizic este in pat, dar corpul vostru eteric il poate parasi si calatori in spatiu. El nu este limitat de spatiu; problema distantelor nu exista pentru el.

Cei care nu inteleg acest lucru, cei care nu recunosc existenta corpului eteric, vor interpreta aceasta posibilitate ca apartinand domeniului inconstient. Ei impart omul in constient si inconstient, spunand ca visele fiziologice sunt “constiente”, iar visele corpului eteric “inconstiente”. Ele nu sunt inconstiente. Ele sunt la fel de constiente ca si visele fiziologice, insa pe un alt plan. Daca deveniti constienti de corpul vostru eteric, visele care sunt legate de acesta vor deveni constiente.

Asa-numitele “viziuni spirituale” apartin corpului eteric; sunt vise eterice. Maestrii spirituali guru care se arata discipolilor lor nu fac nimic altceva decat calatorii eterice insa, cum noi nu am investigat decat un singur plan al existentei – cel fiziologic – aceste vise fie au primit o interpretare in conformitate cu limbajul lumii fizice, fie au fost refuzate, neglijate. Sau, in alte cazuri, au fost clarificate drept inconstiente.

Read More

Experimente ciudate: Viitorul se scurge in prezent!

Astăzi, tu vei face ceva, ceva despre care nu ştiai încă nimic. Şi totuşi, deja s-a întâmplat. Totuşi, deja te-a afectat. Poftim!??

Unul dintre cei mai respectaţi profesori de psihologie, Daryl Bem, a publicat un articol prin care el sugerează că oamenii obişnuiţi pot fi afectaţi de experienţe care n-au avut încă loc. El sugerează că viitorul se poate scurge până în prezent. Şi el crede că poate dovedi acest lucru. Deja criticii au sărit în sus, spunând că experimentele sale sunt fără valoare. Dar, dacă oamenii de ştiinţă serioşi ar putea repeta experimentele sale, povestea ar fi una într-adevăr remarcabilă.

Dr. Bem a realizat aceste experimente (9 la număr) timp de 8 ani. Astăzi vom discuta în detaliu două experimente pentru a vedea dacă el are dreptate.

Imaginile porno fac posibilă călătoria în viitor!

Să vedem primul experiment. Se dau 100 de studenţi (50 bărbaţi şi 50 femei) care sunt invitaţi să stea în faţa calculatoarelor. Iată câteva din instrucţiunile profesorului:

Acesta e un experiment pentru a testa percepţia extrasenzorială. Va l-ua circa 20 de minute şi este condus complet de către calculator. Prima oară, va trebui să răspunzi la câteva întrebări scurte. Apoi, la fiecare încercare a experimentului, vor apărea pe ecran două ferestre ce conţin două cortine. O fereastră are o imagine în spatele ei, iar cealaltă fereastră nu are nimic în spatele ei. Sarcina ta este aceea de a apăsa click pe fereastra sub care crezi că se află o imagine în spatele ei. Cortina se va deschide şi vei vedea dacă ai ales fereastra corectă. Vor fi în total 36 de încercări. Unele din imagini vor conţine poze erotice explicite (cupluri angajate în acte sexuale explicite, dar non-violente). Dacă nu doreşti să vezi asemenea imagini, nu trebuie să participi la acest experiment.

OK, deci avem două ferestre. Sub o fereastră nu se află nimic, dar sub cealaltă se află adesea o imagine erotică. Din moment ce computerul alege aleatoriu ce se află în spatele ferestrei, atunci în mod normal rezultatele ar trebui să fie 50%. Dar nu asta s-a şi întâmplat. În toate sesiunile realizate, rata de ghicire a pozelor porno a fost de 53,1%. Cum aşa? Am putea da vina pe noroc, şansă, dar nu şi în cazul a 100 de rezultate. Singura explicaţie ar fi aceea că subiecţii ar şti dinainte această alegere particulară, stimulaţi poate de gândul pozelor erotice. De unde au ştiut acest lucru? O posibilitate ar fi aceea că ar fi călătorit (inconştient) rapid în viitor şi s-ar fi întors rapid înapoi. Nu râdeţi. Rata de ghicire în cazul experimentului cu poze non-erotice a fost de 49,8%, mult mai aproape de normalul 50%. Aşadar, un stimul erotic i-a făcut pe studenţi să poată ghici viitorul. Curios, nu?

Dar cel mai interesant din tot experimentul e faptul că răspunsurile erau luate chiar înainte ca computerul să facă alegerea. “Descoperirea cea mai remarcabilă pe care am făcut-o e dată de faptul că răspunsurile fiziologice ale studenţilor au fost observate cu 2-3 secunde înainte de apariţia imaginii, chiar înainte de alegerea calculatorului în a prezenta o poză porno sau nu”, a declarat profesorul Bem.

Învaţă după examen!

Iată şi cel de-al doilea experiment. Toţi cunosc faptul că practica îmbunătăţeşte performanţa. Dacă studiezi o listă de cuvinte şi apoi încerci s-o memorezi, ar trebui să fii capabil să ţi-o aduci aminte mai bine mai târziu. Dar, dacă am inversa întreg procesul? Adică să studiem cuvintele după test? Toţi aţi răspunde: După test e prea târziu. Cei care studiază după teste, nu au şanse să absolve. Ei bine, ia să vedem…

Într-unul din studiile lui Bem, la 100 de studenţi le-a fost arătat o listă de 48 de cuvinte ce apăreau pe calculator, o singură dată, timp de 3 secunde fiecare. Instrucţiunile spuneau: Uitaţi-vă la cuvânt, încercaţi să-l vizualizuaţi şi treceţi la următorul cuvânt. După cele 48 de cuvinte, urmează un mic test de memorare. Câte din cuvintele arătate pe calculator vi le amintiţi? Studenţii au scris cuvintele pe care şi le-au amintit.

Apoi, din aceeaşi listă de 48 de cuvinte, calculatorul a ales la întâmplare 24 de cuvinte. Înainte ca studenţii să plece, li s-a spus să privească şi să scrie cuvintele pe care calculatorul le-a ales. În momentul în care scriau, studenţii, desigur memorau fără să vrea acele cuvinte. Dar cui îi mai păsa? Testul oricum se încheiase.

Şi acum vine adevărata surpriză. Atunci când dr.Bem a studiat rezultatele, a apărut un model ciudat. El a observat că studenţii erau mai buni în a-şi aminti cuvintele din lista de 48 de cuvinte pe care le-au observat şi scris după terminarea testului! Un grup de 24 de cuvinte au servit drept control; aceste cuvinte nu le-au fost niciodată oferite studenţilor în a le rescrie. Şi acest cuvinte nu au fost amintite de studenţi atât de des în testul iniţial.

Apoi, dr.Bem aruncă bomba: se pare că observarea şi rescrierea cuvintelor mai târziu, îmbunătăţeşte într-un fel testul de mai devreme! Pare un fel de “zonă crepusculară” pe aici…

Cine ştie…Poate că timpul nu se comportă aşa cum îl cunoaştem noi. Poate că face mici salturi şi vine din viitor neinvitat. Sau poate că nu. Adevărul nu-l poate şti nimeni.

Read More

Experimentul Asch

Imaginaţi-vă că vă aflaţi în următoarea situaţie: participaţi la un test psihologic şi la o anumită dată, 7 persoane ca tine, care credeţi că sunt ca şi dvs. participante, vin şi ele la experiment şi vă aşezaţi împreună în jurul unei mese. Dar nu ştiţi un lucru: dvs. sunteţi singurul participant real la acest experiment, căci ceilalţi 7 sunt înţeleşi cu experimentatorul să dea anumite răspunsuri.

Experimentatorul ajunge în sală şi vă spune că urmează să participaţi la un test privind judecăţile vizuale. El plasează două cărţi în faţa dvs. Cartea din stânga conţine o singură linie verticală, iar cea din dreapta 3 linii verticale de dimensiune variabilă. Experimentatorul vă roagă pe toţi să alegeţi care din cele 3 linii din cartea din dreapta se potriveşte cu lungimea liniei de pe cartea din stânga. Sarcina este repetată de câteva ori, cu diferite cărţi.

Dar, în unele ocazii, restul de “participanţi” aleg în mod unanim şi intenţionat cartea greşită. E clar că ei greşesc şi toţi dau răspunsuri greşite. Dvs. ce faceţi, fiind ultimul care trebuie să dea răspunsul? Vă aliniaţi la opinia majorităţii sau veţi rămâne la propria poziţie şi vă veţi încredere în proprii ochi?

Pornind de la această idee, în anul 1951, Solomon Asch (1907-1996), mare psiholog american şi pionier în domeniul psihologiei sociale, a condus un experiment prin care a vrut să investigheze pânâ la ce limită presiunea exercitată de un grup majoritar poate influenţa o persoană să se conformeze grupului.

Astfel, el a pus un participant naiv într-o sală, împreună cu alte 7 persoane înţelese dinainte cu experimentatorul. Aceste 7 persoane s-au înţeles dinainte ce răspunsuri să dea. Participantul real bineînţeles că nu ştia acest lucru şi credea că şi ceilalţi 7 participanţi sunt participanţi reali la experiment, ca şi el. Au urmat 18 seturi de întrebări uşoare, la care răspunsurile logice erau evidente pentru orice persoană. Din cele 18 întrebări, cei 7 participanţi înţeleşi cu experimentatorul au dat răspunsuri greşite în mod intenţionat în 12 cazuri. Asch era interesat să observe cum se conformează participantul real opiniei majorităţii.

Asch a măsurat de câte ori fiecare participant se conformează opiniei majorităţii. În medie, cam 1/3 din participanţi s-au conformat cu opinia greşită a majorităţii. Din cele 12 răspunsuri-capcană greşite, circa 75% din participanţii reali la experiment s-au conformat cel puţin o dată, iar 25% nu s-au conformat niciodată.

De ce participanţii reali s-au conformat opiniei greşite a grupului? Atunci când au fost intervievaţi după experiment, o mare parte din ei au spus că ştiau că răspunsul pe care îl dau este unul greşit, dar au ales să meargă alături de majoritatea grupului, pentru a nu fi ridiculizaţi sau consideraţi a fi ciudaţi. Doar o mică parte din participanţii reali chiar credeau că opiniile grupului chiar sunt corecte. În concluzie, oamenii se conformează din două motive: pentru că vor să aparţină de grup (influenţa normativă) şi pentru că ei cred că grupul este mai bine informat (influenţa informaţională).

În concluzie, dacă am extinde acest experiment la scara unei populaţii, am observa că mulţi dintre oameni vor fi influenţaţi de opiniile unui grup majoritar sau care iese în evidenţă în societate, chiar dacă ştiu că soluţiile sau opiniile grupului nu sunt neapărat bune. Acest lucru s-a întâmplat şi cu fasciştii care au venit la putere în Germania în anul 1933, în urma unor alegeri libere. O parte din populaţia germană chiar dacă credeau că fasciştii nu reprezintă soluţia bună pentru naţiune, totuşi s-au alăturat curentului sau modei din acea perioadă. Iată mimetismul social pe care eu îl urăsc cel mai mult. Om fi noi fiinţe sociale, dar de ce nu avem puterea să ne susţinem şi opiniile proprii? De ce tot timpul trebuie să-i copiem pe alţii?

Read More