Fizica Cuantica:Moartea nu exista!

Moartea nu exista, intrucat omul supravietuieste in alte lumi.

Multora dintre noi ne e frica de moarte. Credem in moarte, pentru ca ni s-a spus ca vom muri. Noi ne identificam cu trupul nostru si stim ca trupurile mor. Dar o noua teorie stiintifica sugereaza faptul ca moartea nu reprezinta “evenimentul final” pe care noi il cunoastem.

Exista un numar infinit de universuri.

Unul din aspectele bine stiute ale fizicii cuantice il reprezinta faptul ca anumite evenimente nu pot fi prevazute in mod absolut. Exista o gama de evenimente posibile, fiecare din ele avand probabilitati diferite. O explicatie posibila ar fi aceea ca o interpretare al “mai multor lumi” spune ca fiecare din aceste evenimente posibile corespunde unui univers diferit (”multivers”). O noua teorie stiintifica, denumita biocentrism, perfectioneaza aceste idei. Exista un numar infinit de universuri si tot ce se poate intampla apare intr-un anumit univers. Moartea nu exista intr-un sens real in aceste scenarii; toate universurile posibile exista simultan, indiferent ce se intampla intr-unul din ele.

Energia nu moare niciodata.

Desi toate corpurile sunt destinate sa se autodistruga, simtamantul de a fi viu, acel “cine sunt eu”?, este doar o energie de 20 de wati care se gaseste in creier. Dar aceasta energie nu dispare la moarte. Una din axiomele cele mai sigure ale stiintei este aceasta: energia niciodata nu moare; nu poate fi nici creata, nici distrusa. Dar aceasta energie poate transcede dintr-o lume in alta?

Conform biocentrismului, spatiul si timpul nu sunt obiectele grele pe care noi le credem. Faceti cu mana prin aer; dupa ce terminati acest lucru, ce mai ramane? Nimic. Acelasi lucru se aplica si pentru timp. Nu puteti vedea nimic prin craniul care va inconjoara creierul. Tot ce vedeti si experimentati chiar acum reprezinta un vartej de informatii ce va apar in creier. Spatiul si timpul sunt doar niste instrumente pentru a pune totul impreuna.

Moartea nu exista intr-o lume fara timp si fara spatiu. La final, chiar si Einstein a recunoscut: “Acum Beso, prietenul meu, a plecat din aceasta lume stranie putin inaintea mea. Aceasta nu inseamna nimic. Oameni ca noi stiu ca diferenta dintre trecut, prezent si viitor este doar o iluzie persistenta”. Imortalitatea nu inseamna o existenta continua intr-un timp fara sfarsit, ci mai degraba existenta in afara timpului.

Cele 7 principii ale biocentrismului

Teoria biocentrismului, creata de omul de stiinta Robert Lanza, are 7 principii:

1) Ceea ce noi percepem ca realitate este un proces in care sunt implicate constiintele noastre. O realitate “exterioara”, daca ar fi existat vreodata, conform definitiei, ar fi trebuit sa existe in spatiu. Dar aceasta nu are niciun sens, intrucat spatiul si timpul nu sunt realitati absolute, ci instrumente ale mintii umane sau animale.

2) Perceptiile noastre externe si interne sunt legate intr-un mod ce nu poate fi explicat. Ele sunt diferite parti ale aceleiasi monezi, si nu pot fi despartite una de cealalta.

3) Comportamentul particulelor subatomice, al tuturor particulelor si obiectelor, este legat de prezenta unui observator. Fara prezenta unui observator constient, ele, cel mult, ar exista intr-un stadiu nedeterminat de unde probabilistice.

4) Fara constiinta, “materia” se scufunda intr-o stare nedeterminata de probabilitate. Orice univers care ar exista inaintea constiintei, ar exista doar intr-o stare de probabilitate.

5) Structura universului este explicabila doar prin biocentrism.

6) Timpul nu are nicio existenta in afara perceptiei noastre; este doar modalitatea prin care noi percepem schimbarile in univers.

7) Spatiul, ca si timpul, nu este un obiect sau un lucru. Spatiul este doar o alta forma a intelegerii noastre umane si nu este o realitate independenta. Noi caram spatiul si timpul cu noi, la fel cum testoasele isi cara cochiliile.

Read More

Cate dimensiuni are Universul?

O lume cu doua dimensiuni poate fi imaginata ca avand forma unei coli de hartie infinite, sau a unui balon de sapun. Dar ea ar putea sa aiba, in principiu, orice alta forma. Fiintele ipotetice care ar trai intr-o asemenea lume nu s-ar putea misca si nu ar putea vedea decat in interiorul ei, fara a o putea parasi si fara a avea vreo informatie despre eventuale lumi similare aflate alaturi. Pentru noi, un plan, in sens geometric, e fara margini, pe cand o sfera, nu. Pentru fiintele din „interiorul” acestor suprafete ambele sunt nemarginite. In aceste imagini, ambele lumi bidimensionate le-am presupus „scufundate” in lumea noastra tridimensionala.

Cu un efort de imaginatie am putea admite ca exista, in mod analog, si universuri tridimensionale (plane, sferice etc.) scufundate intr-o ipotetica lume cu patru dimensiuni spatiale despre care nu avem alte informatii. Universul nostru ar putea fi in acest caz un soi de „balon de sapun” cu „suprafata”  tridimensionala, in care traim, si cu centrul intr-un loc din dimensiunea a patra… inaccesibil pentru noi. Sau poate, cum spune fizicianul I. Purica, Universul nostru 3+1 dimensiuni (trei spatiale plus timpul) sta intr-o „groapa de potential” a unui Univers cu N+1 dimensiuni (N>3). In acest caz s-ar putea imagina fenomene cu totul neasteptate, de pilda crearea continua de substanta (masa de repaus) in jurul nostru.

Speculatiile de tipul celor de mai sus sunt vechi si larg exploatate de autorii de povestiri stiintifico-fantastice (S.F.). Sa presupunem, de pilda, ca Universul nostru, s-ar atinge pe alocuri de altul similar, ambele fiind scufundate intr-un spatiu cu patru dimensiuni. Teoretic ar fi posibil sa trecem „dincolo”‘ printr-un astfel de punct de atingere si sa ne intoarcem prin altul. Dar aceste puncte ar putea fi foarte apropiate „acolo”, in schimb corespondentele ei foarte departate „la noi”. Calatoria dus-intors ne-ar permite sa facem o mare economie de drum.

Dar s-ar putea ca insusi Universul nostru sa aiba o forma neregulata, fiind „pliat” pe alocuri asupra siesi. Prin punctele in care el s-ar atinge pe sine, trecerea catre un loc in mod normal foarte departat s-ar putea face instantaneu. Nu este imposibil nici ca o astfel de „pliere” sa se poata realiza oriunde, dar cu un consum foarte mare de energie. Dar, cele de mai sus nu sunt decat niste ipoteze (poate in viitor „de lucru”), nu imposibile dupa stiinta noastra de azi, dar nici dovedite in vreun fel. Este cat se poate de plauzibil ca, citite peste cateva sute de ani, ele sa semene cu faimoasele propuneri ale lui Cyrano de Bergerac (1619-1655) pentru a calatori in Luna cu magneti aruncati in sus sau cu roua prinsa in flacoane de sticla. Supercivilizatiile, in masura in care exista, vor fi avut timp, in milioanele de ani dinaintea aparitiei noastre, sa descopere „tuneluri” ori principii de calatorit la mari distante pe care noi azi nu avem nici cum sa ni le imaginam nici cum sa le asemanam cu ceva cunoscut.

Read More

Energia întunecată

Energia întunecată este cel mai ciudat şi cel mai abundent lucru din Univers. Ea cauzează expansiunea accelerată a Universului, iar destinul Universului este în mâinile sale. Cu toate acestea, nu ştim multe despre energia întunecată.

Energia întunecată este peste tot şi este extrem de rarefiată (un metru cub de energie întunecată conţine la fel de puţină energie ca un atom de hidrogen) şi nu este constituită din particule. Energia întunecată e ca un mediu continuu, extraordinar de elastic. Elasticitatea ei duce la trăsătura ei cea mai spectaculoasă şi totodată cea mai definitorie: gravitatia ei respinge în loc să atragă. Pentru primii nouă miliarde de ani dupa Big Bang, atracţia gravitaţională a materiei a cauzat încetinirea expansiunii Universului. Însă acum cinci miliarde de ani forţa de respingere gravitaţională a energiei întunecate a învins atracţia gravitaţională, ducând la Universul aflat în expansiune accelerată.

Desluşirea tainelor energiei întunecate este printre primele chestiuni pe lista de priorităţi atât a astronomilor, cât şi a fizicienilor. Pe parcursul urmatorilor 20 de ani, telescoapele de pe Pământ şi din spaţiu vor releva noi informaţii despre energia întunecată şi probabil vor aduce şi câteva surprize. Eu una cred că energia întunecată este cel mai profund mister din tot domeniul ştiinţific a cărui rezolvare va duce la progrese în altă parte, de la înţelegerea începutului Universului până la realizarea de progrese în teoria corzilor.

Read More

Natura materiei întunecate

Materia întunecată este, în general vorbind, o formă foarte stranie de materie. Deşi are masă, nu interacţionează cu obiectele obişnuite din viaţa de zi cu zi şi trece direct prin corpurile noastre. Fizicienii o numesc întunecată deoarece este invizibilă.

 Da, ştim că există. Din cauză că materia întunecată are masă, ea exercită şi o atracţie gravitaţională. Materia întunecată permite galaxiilor şi grupurilor de galaxii să se dezvolte şi să rămână împreună. Dacă nu ar exista materia întunecată, galaxia noastră nu ar exista aşa cum o ştim noi şi civilizaţia umană nu s-ar mai fi dezvoltat.

Materia întunecată este de cinci ori mai numeroasă decât celelate forme de materie descoperite până acum. După cum spunea şi cosmologistul Sean Carroll, ”cea mai mare parte din Univers nici nu îşi pune problema să interacţioneze cu tine”.

Orice ar fi materia întunecată, ea nu este constituită din nici o particulă din cele ce au fost deja detectate în experimente. Materia întunecată poate avea, la un nivel subatomic, interacţiuni foarte slabe cu materia normală, dar fizicienii nu au reuşit încă să observe aceste interacţiuni.

Diverse experimente din întreaga lume încearcă să detecteze şi să studieze particulele materiei întunecate în diverse moduri directe. Acceleratoare precum Large Hadron Collider ar putea crea particule de materie întunecată.

În general oamenii de ştiinţă culeg informaţii despre Univers prin intermediul radiaţiei (adică lumină) care vine din Cosmos. Lumina pe care care o captăm este sub forma de emisii de unde radio, de raţiaţii infraroşii, de lumină vizibilă, de radiaţii ultraviolete, de radiaţii X şi de radiaţii gama. Dar dacă există în Univers şi materie care nu străluceşte (radiază)? Cum am putea noi şti că ea există? Cum am putea spune în ce cantitate se găseşte? Cum aflăm ce este de fapt?

Asemenea materie se numeşte “materie întunecată” şi astronomii cred că marea parte de materia din Univers se găseşte sub această formă. Este materie care nu emite suficientă lumină ca să o detectăm în mod direct. Totuşi, există o varietate de moduri prin care îi putem detecta prezenţa în mod indirect. Cea mai comună metodă implică faptul că materia întunecată exercită o atracţie gravitaţională asupra luminii şi asupra surselor de lumină pe care le putem vedea. Din efectele gravitaţionale “în plus” pe care le detectăm putem deduce ce masă trebuie să fie prezentă acolo.

Imaginea de alături arată unul dintre moduri în care această estimare a masei este facută. Sunt două imagini suprapuse a clusterului de galaxii Coma. Cu roşu sunt reprezentate radiaţiile X detectate şi înregistrate de satelitul Einstein.Cu albastru-verzui este reprezentată lumina vizibilă observată cu Palomar Sky Survey ( telescoape aflate pe solulu terestru). Oamenii de ştiinţă au folosit aceste observaţii pentru a determin cât de mare este gravitaţia necesară să ţină masele din imagine toate la un loc. În mod surprinzător, nu este nici pe departe destulă materie să poată explica gravitaţia presupusă existentă. Cumva, există “masă nedetectată”. Ce ar putea fi aceasta de fapt?

Tipul de materie cu care ne întâlnim zilnic este alcătuită din atomi, care sunt formaţi la rândul lor din protoni, neutroni şi electroni. Ne referim la acest tip de materie ca fiind “barionică”. Materia întunecată este oare facută tot din materie barionică? Sau este ceva diferit… un fel de materie nouă, exotică, pe care am numi-o nebarionică?

Deocamdată se pare că există ambele tipuri (barionică şi nebarionică) de materie întunecată. O parte poate fi alcătuită din materie obişnuită (barionică), care însă nu emite prea multă lumină. Obiecte astronomice precum stelele de tip pitică maro ar veni în această categorie. Alt tip de materie întunecată ar putea fi alcătuită din particule subatomice care nu sunt deloc parte din materia “normală”. Dacă aceste particule minuscule sunt în număr mare, ar putea alcătui mare parte din materia întunecată care credem că există.

Dacă este adevărat, atunci mare parte din materia din Univers este de o formă misterioasă, pe care încă nu o putem identifica.

1. Barion – particule subatomice cu număr barionic 1, de obicei alcatuită din 3 cuarci (ex: protonul şi neutronul)

2. Pitică maro – tip de stea care nu are destulă masă să intreţină procesul de fuziune nucleară a hidrogenului, avândaşadar luminozitate şi masă relativ redusă.

Read More

Şocul anului: a fost doborâtă bariera vitezei luminii!

Un grup de cercetători europeni a produs un şoc în lumea fizicii, după ce au anunţat că au înregistrat particule subatomice de tip neutrino deplasându-se cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Enunţată de Albert Einstein în 1905, viteza luminii constituie viteza maximă pe care o poate avea o particulă, fiind una dintre legile fundamentale ale universului. Infirmarea acestei legi ar schimba radical fizica şi ar face posibilă călătoria în timp.

În cadrul unui experiment efectuat la acceleratorul de particule al CERN, 15.000 de particule neutrino au fost lansate din apropiere de Geneva spre o peşteră subterană aflată în Italia, la Gran Sasso, la aproximativ 730 de kilometri depărtare. Conform cercetătorilor, particulele au ajuns la destinaţie cu 60 de nanosecunde (0,00000006 secunde) mai repede decât i-ar fi luat luminii să parcurgă aceeaşi distanţă, depăşind bariera vitezei luminii cu 0,0025%.

Cercetătorii care au efectuat studiul, aparţinând proiectului Oscillation Project with Emulsion-Tracking Apparatus, susţin că au verificat rezultatele în mod repetat, rezultatul fiind acelaşi. "Am verificat şi reverificat toate aspectele studiului şi nu am găsit nimic în neregulă. Acum aşteptăm ca rezultatele noastre să fie confirmate independent", au afirmat aceştia.

Fizicienii din întreaga lume au rămas şocaţi la aflarea acestor rezultate, care, odată confirmate, ar face posibilă călătoria în timp. Acest lucru a fost recunoscut în timpul vieţii chiar de către Albert Einstein, autorul teoriei relativităţii, acesta declarând că "dacă ar fi posibil să transmitem un mesaj mai repede decât lumina, ai putea să trimiţi o telegramă în trecut".

Un cercetător de la CERN, Alvaro de Rujula, a comentat rezultatele: "Dacă acest studiu se confirmă, atunci înseamnă că nu am înţeles nimic despre nimic. Acest rezultat pare de necrezut".

John Ellis, un alt fizician de la CERN, a adăugat: "Înainte să-l aruncăm pe Einstein pe rug, ar trebui efectuat un experiment independent".

Antonio Ereditato, unul dintre fizicienii care au luat parte la acest studiu, a mărturisit că a avut aceeaşi reacţie de şoc atunci când a văzut rezultatele. "După ce am discutat rezultatele timp îndelungat alături de colegii mei, am hotărât să le publicăm, pentru ca acestea să fie verificate de alţi cercetători. Visul meu este ca alt experiment să descopere acelaşi lucru, atunci m-aş linişti", a declarat acesta.

Un astronom de la Universitatea din Hawaii, John Learned, susţine că acest studiu ar putea fi primul indiciu asupra existenţei unor alte dimensiuni, folosite de particulele neutrino ca "scurtătură".

Majoritatea fizicienilor, însă, susţin că este vorba aproape sigur despre o greşeală de măsurătoare. Alan Kostelecky, teoretician la Universitatea din Indiana, a comentat: "o veche zicală a fizicii spune că «afirmaţiile extraordinare necesită dovezi extraordinare»". Acesta a fost completat de un alt fizician, Chang Kee Jung de la Universitatea Stony Brook din New York: " Pot să pun pariu că este vorba despre o greşeală sistematică a studiului. Nu aş pune ca miză soţia sau copiii mei, pentru că probabil s-ar supăra, dar mi-aş paria casa că despre asta este vorba ".

Doar două laboratoare din întreaga lume pot încerca să reproducă rezultatele - Fermilab, situat în apropiere de Chicago, şi un alt laborator aflat în Japonia afectat de tsunami-ul şi cutremurul din martie. Cercetătorii de la Fermilab au început deja pregătirile pentru un experiment similar. Rob Plunkett, cercetător la Fermilab, nu crede că rezultatele vor fi aceleaşi: "Este periculos să pariezi împotriva lui Einstein. Teoriile sale au fost testate în mod repetat şi confirmate mereu".

Read More

Ce este realitatea? (partea 2): lumea din interiorul nostru nu exista

Immanuel Kant credea ca intuitiile lui despre natura perceptiei si distinctia dintre realitatea fizica si realitatea pe care fiecare o experimenteaza ar putea fi baza pentru „o revolutie copernicana in filosofie”. Acum, dupa 200 de ani, se pare ca a fost aproape de tinta. In revolutia copernicana, intuitia-cheie a fost realizarea ca Pamantul se invarte in spatiu. Distinctia lui Kant dintre cele doua realitati este de asemenea intuitia – cheie care deschide usa spre o noua metaparadigma.

In ambele cazuri intuitia-cheie contrazicea simtul comun. Pe vremea lui Copernic parea absolut evident faptul ca Pamantul e stationar. Astazi pare la fel de evident ca percepem lumea fizica in mod direct. Chiar atunci cand intelectualii accepta faptul ca intreaga noastra lume a experientei este o constructie din mintea noastra, asa cum va trebui sa acceptam la un moment dat, noi continuam sa vedem lumea ca fiind „in afara”, in jurul nostru.

Exercitiu de perceptie a realitatii

S-ar putea sa o vedem mereu asa. Chiar si acum, la cinci secole dupa Copernic, tot vedem soarele apunand, chiar daca acum stim ca de fapt Pamantul se invarte. Cu toate acestea, este posibil sa vedem problema in alt fel. Tot ce trebuie sa faceti este sa mergeti undeva unde sa aveti o perspectiva buna asupra orizontului. Apoi, in loc sa ganditi despre voi ca sunteti stationari, priviti-va ca stand pe aceasta minge uriasa de piatra pe care o numim Pamant, care se intoarce incet in spatiu de la vest la est. In timp ce se intoarce, noi parti de cer apar in campul vizual la est in timp ce altele dispar din vedere la vest. Acum, in loc sa vedeti soarele apunand, puteti vedea orizontul ridicandu-se si ascunzandu-l. Intr-un mod similar, Luna plina „rasare” in timp ce orizontul opus coboara, deschizand noi panorame. Schimbandu-va perceptia astfel, schimbarea copernicana devine o realitate experimentata.

Nu tu esti in lume, ci lumea e in tine

Este cu mult mai dificil totusi sa faceti un exercitiu similar cu perceptia lumii din jurul nostru. Oricat am incerca, nu putem experimenta faptul ca totul este o imagine din mintea noastra. Cu toate acestea, nu este imposibil sa vedeti lucrurile diferit. Cativa adepti spirituali, care au facut investigatii proprii in natura constiintei, pretind ca ar fi ajuns la aceasta noua perceptie.

Poate una dintre cele mai clare si succinte descrieri ale acestui mod alternativ de constiinta vine de la profesorul indian contemporan Sri Nisargadatta Maharaj, care a spus, descriind propria trezire spirituala:
„Realizezi dincolo de orice urma de indoiala ca lumea e in tine, nu tu esti in lume.” Swami Muktanada, un alt intelept contemporan, a spus: „Tu esti intregul univers. Tu esti in tine si totul este in tine. Soare, luna si stele se invart in tine.” Si Ashtavakra Gita, un foarte venerat text indian, spune: „Universul a produs fenomenal in mine, este cuprins de mine … Din mine s-a nascut lumea, in mine exista, in mine se dizolva.”

Acesti oameni par sa se fi trezit din visul maya — halucinatia cum ca percepem direct lumea fizica. Ei stiu ca o experienta personala directa, nu doar ca o idee teoretica, ca intreaga lume este o manifestare in cadrul mintii. Ei sunt aceia – cei iluminati, ii numim uneori – care au facut personal trecerea la o noua metaparadigma.

Realitatea cu susul in jos

In aproximativ acelasi mod ca acela in care intuitia lui Copernic a rasturnat cu susul in jos modelul cosmosului, distinctia dintre lumea fizica si experienta noastra despre lume rastoarna relatia dintre constiinta si lumea materiala, in metaparadigma actuala, constiinta se presupune ca ia nastere din lumea spatiului, a timpului si a materiei. In noua metaparadigma, tot ceea ce stim ia nastere din constiinta.

Lumea din jurul nostru nu e reala

Credem ca lumea pe care o vedem in jur este compusa din materie. In ceea ce priveste realitatea fizica, acest lucru poate fi adevarat- oricat am fi de nesiguri in privinta naturii ultime a acestei materii. Dar lumea pe care o percepem in jurul nostru nu este lumea fizica. Lumea pe care o stim de fapt este lumea care capata forma in mintile noastre; aceasta lume nu este facuta din materie, ci din lucruri ale mintii. Tot ceea ce stim, percepem, ne imaginam, fiecare culoare, sunet, senzatie, gand si sentiment este o forma pe care a adoptat-o constiinta. In ceea ce priveste lumea, totul este structurat in constiinta.

Kant sustinea ca acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste spatiul si timpul. Pentru noi, realitatea spatiului si a timpului pare de necontestat. Ele par a fi dimensiuni fundamentale ale lumii fizice, complet independente de constiinta noastra. Acest lucru, a spus Kant, se datoreaza faptului ca nu putem vedea lumea in alt fel. Mintea umana este astfel constituita incat este fortata sa-si construiasca experienta in cadrul tiparului spatiu-timp. Spatiul si timpul nu sunt totusi dimensiuni fundamentale ale realitatii. Ele sunt dimensiuni fundamentale ale constiintei.

La vremea respectiva aceasta a fost o afirmatie uimitoare – si probabil ca si astazi pare uimitoare multora dintre noi – dar fizica contemporana acorda greutate acum acestei idei extraordinare.

Read More

Ce este realitatea? (partea 1): Realitatea omului si realitatea animalelor

Imaginea lumii care apare in minte este destul de diferita de lumea fizica reala in doua moduri complementare. Pe de o parte, imaginea noastra despre realitate este mai mult decat realitate fizica prin faptul ca ea contine multe calitati care nu sunt prezente in realitatea fizica. Luati in considerare experienta pe care o avem in legatura cu o culoare – verde, spre exemplu. In lumea fizica lumina are frecvente diferite, dar lumina in sine nu este verde, asa cum nici impulsurile electrice care sunt transmise de la ochi la creier nu sunt verzi. Nu exista nicio culoare acolo. Verdele pe care il vedem este o calitate creata in constiinta. Ea exista in minte numai ca o experienta subiectiva.

Nu exista sunet…decat in mintea noastra

La fel si despre sunet. Atunci cand filosoful Berkeley a sustinut ca nimic altceva nu exista in afara de perceptiile noastre, o dezbatere puternica s-a nascut, subiectul fiind intrebarea daca un copac in cadere ar mai face vreun zgomot daca n-ar fi nimeni acolo sa-l auda. Pe vremea aceea nu se stia nimic despre modul in care sunetul este transmis prin aer sau cum functioneaza urechea si creierul. Astazi stim mult mai mult despre procesele implicate si raspunsul este in mod clar „Nu”. Nu exista niciun sunet in realitatea fizica, ci doar unde de presiune in aer. Sunetul exista doar ca o experienta in mintea celui care o percepe – acesta din urma putand fi un om, o caprioara, o pasare sau o furnica.

Cu ochii nu putem vedea decat o mica parte din ceea ce exista

Pe de alta parte, imaginea noastra despre realitate este mai putin decat realitatea fizica in sensul ca exista multe aspecte ale lumii externe pe care nu le experimentam niciodata. Ochii nostri, spre exemplu, sunt sensibili doar la lumina din ingustul interval de frecventa de 430.000 – 750.000 gigahertzi (1 gigahertz este egal cu un miliard de cicluri per secunda). La frecvente joase, lumina este radiatie infrarosie (sub rosu), iar si mai jos de atat sunt microundele si undele radio. La frecvente mai inalte gasim raze ultraviolete si dincolo de ele razele X si gama. Ochii nostri nu detecteaza niciuna dintre aceste frecvente si imaginea noastra vizuala a realitatii nu reprezinta decat o fractie minuscula a ceea ce se afla de fapt acolo.

Realitatea unui animal e diferita de cea a unui om

La fel se intampla si cu celelalte simturi. Ceea ce auzim, mirosim si gustam nu este decat o mostra limitata din realitatea fizica. Mai mult decat atat, exista aspecte ale lumii fizice, cum ar fi campurile magnetice si incarcatura electrica, care au un impact redus, daca nu chiar inexistent asupra experientei noastre.

Fiintele umane nu sunt capabile sa detecteze aceste fatete ale realitatii, dar unele creaturi pot. Cainii, spre exemplu, detecteaza frecvente mult mai inalte ale sunetului decat putem noi si simtul lor olfactiv este estimat a fi de un milion de ori mai sensibil decat al nostru. Daca ne-am putea pune in locul cainelui, in mintea lui, ne-am trezi intr-o lume diferita. Imaginati-va cum ar putea fi sa fii capabil sa detectezi mirosul unei persoane ore intregi dupa ce aceasta a trecut pe acolo si sa fii capabil sa urmaresti acel miros, distingandu-l de alte cateva sute, pe kilometri intregi.

Ne putem imagina destul de bine realitatea unui caine din moment ce perceptia lui senzoriala este o extensie a perceptiei noastre. Dar realitatea unui delfin este mult mai greu de imaginat. Cu abilitatile lor de ecolocatie extrem de dezvoltate, delfinii experimenteaza calitati despre care majoritatea dintre noi nu stim nimic. Atunci cand un delfin ma percepe cu sonarul sau, el nu percepe un corp solid. Imaginea sa sonara este mai degraba asemanatoare cu testele de ultrasunete folosite pentru monitorizarea sarcinii. Un delfin poate simti formele si miscarile organelor mele interne. Bataia inimii mele, agitatia din stomacul meu si starea muschilor mei sunt toate vizibile pentru mintea delfinului. El imi vede reactiile interne la fel de clar cum eu vad incruntarea persoanei din fata mea.

Alte specii experimenteaza calitati despre care nu stim nimic. Majoritatea serpilor au organe senzitive la intervalul infrarosu al spectrului electromagnetic, astfel incat ei „vad” caldura emisa de catre prada lor. Albinele vad in intervalul ultraviolet si sunt sensibile la polarizarea luminii. Rechinii, tiparii si alti pesti pot detecta schimbari de ultimul minut in campurile electrice. Realitatile pe care le construiesc contin calitati ale experientei umane total necunoscute.

In cele din urma, sunt atatea moduri de a percepe lumea cate specii de viata exista in univers. Ceea ce noi luam drept realitate este pur si simplu modul particular in care mintea umana vede si interpreteaza lumea fizica.

Read More

Constiinta: sistem cuantic multidimensional

Constiinta, sistem cuantic

In fizica moderna, constiinta nu mai este considerata un “camp”, precum o definea Henry Ey, ci un “sistem cuantic” (de aici si notiunea de “constiinta cuantica”). Mintea este de asemenea un sistem cuantic, flash-urile constiintei si gandurile fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel inalt.

Henry P. Stapp, cercetator la Institutul de Fizica Teoretica al Universitatii din California
concluzioneaza in lucrarea “Mind, Matter and Quantum Mechanics” (Springer-Verlag, Berlin, 1993) ca fizica cuantica ofera un ansamblu de cunostinte capabile sa dezlege unele dintre misterele constiintei: propria constientizare, constientizarea faptului ca existam si ca suntem constienti.

Constiinta este un sistem cuantic, iar reflexivitatea constiintei este o trasatura care se conformeaza caracteristicilor sistemelor cuantice. Constientizarea propriu zisa este inteleasa ca un “salt cuantic” (W. Heisenberg) de la o functionare cerebrala separata a subsistemelor cerebrale catre o structurare unitara si sinergica a acestor subsisteme. In urma un “salt cuantic” la nivel cerebral, mintea trece la un nivel superior de intelegere, iar constiinta la o sfera mai extinsa de cuprindere. Cu alte cuvinte, “saltul cuantic” reprezinta exact acel “insight” iluminatoriu de la asimilare-acomodare (in termenii lui Jean Piaget) catre intelegere, “ruptura de nivel” (Mircea Eliade) sau miezul “experientei de varf” (“peak-experience” – Abraham Maslow).

Saltul cuantic

Saltul cuantic la nivel cerebral este corelat cu expansiunea constiintei in timpul experimentarii unor dimensiuni mai complexe ale universului. In opinia noastra, prin descoperirea si explicarea acestui “salt cuantic”, fizicienii s-au apropiat extrem de mult de neuropsihologia moderna, din care veriga lipsa era exact explicatia mecanismelor cerebrale corelate cu momentele de intelegere si transcendere. Stapp vede insa aceste salturi cuantice ca evenimente care se produc aleatoriu in cadrul sistemului.

Un pas inainte in teoria cibernetica a constiintei cuantice este facut de o serie de cercetatori: H. Umezava, K. Yasue, M. Jibu, E.R. Hameroff, K. Pribram, acestia demonstrand simetria exacta care exista intre actele mentale si celelalte procese fizice si psihice, realizandu-se astfel armonizarea intre principiile fizicii cuantice si constiinta cuantica (cf. G. Globus - “The Postmodern Brain”, Benjamin Books, Philadelphia, 1995).

Nivelul de constiinta

Samuel McLaughlin propune o tehnica foarte simpla pentru a obiectiva nivelul de constienta: sa te intrebi “Ce fac acum?”. Pot fi date diverse raspunsuri: Citesc o fraza… Citesc o carte… Traiesc o experienta unica a vietii. Cu cat nivelul constientei este mai inalt, cu atat mai larga este viziunea asupra momentului prezent. O metoda originala de obiectivare a nivelului de constientizare este propusa de Arthur Koestler (1967). Autorul spune ca observarea reactiilor la perceperea anumitor situatii este un indicator fidel al campului constientei; pot aparea trei tipuri de reactii: AHA, HAHA si AH.

Pentru a le explica mai clar, Koestler introduce termenul “bisociere” care inseamna combinarea a doua seturi de reguli, traind simultan in ambele planuri ideatice. Bisocierea este deci mai mult decat o asociere, caci gandirea este prezenta simultan in sistemul de referinta al ambelor idei. Reactia AHA semnaleaza fuziunea contextelor – apare atunci cand cele doua parti se combina (bisociaza). Reactia HAHA (ras) poate aparea atunci cand individul percepe situatia in doua moduri diferite, in mod normal incompatibile, sau atunci cand finalul nu este asteptat si se descarca energia implicata. Reactia AH apare indeosebi in arta, cauzand o emotie self-transcending care depaseste eul. Aceasta reactie este insotita de un “sentiment oceanic de beatitudine”. (A. Koestler)

Pusa fata in fata cu doua structuri ideatice, gandirea va gasi sau nu o legatura intre ele, iar aceasta se va manifesta exterior printr-o reactie (verbala sau non-verbala). Daca o structura este reprezentata de sistemul cognitiv al individului, iar cealalta este o idee exterioara, reactia rezultata din interactiunea lor poate furniza informatii certe despre nivelul de constientizare al persoanei respective.

Teorii privind functionarea constiintei

Perspectiva lui Roger Penrose asupra constiintei, expusa in lucrarea “Shadows of the Mind”(New York, Oxford University Press, 1994) are insa si critici. Bernard J. Baars de la “Wright Institute”, California crede ca Penrose exagereaza afirmand ca “stiinta contemporana a esuat in intelegerea constiintei”. Baars subliniaza ca exista in prezent o multitudine de teorii in biologie si psihologie care descifreaza natura si functionarea constiintei: Crick & Koch-1992, Edelman-1989, Gazzaniga-1994, Schacter-1990, Kinsbourne-1993 etc. (1995, web). Evidentele psiho-biologice ale constiintei sunt prea putin analizate de Penrose, considera Baars, iar fizica cuantica nu poate oferi dovezi plauzibile pentru cercetarea constiintei umane.

Corelatia dintre microcosmos si macrocosmos

Teoria cuantica dezvaluie existenta unui camp energetic cosmic, universal, in care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic, apropiindu-se astfel de conceptiile religioase din Orient si Occident. Victor Stenger avertizeaza insa ca savantii din fizica cuantica nu trebuie sa se hazardeze cu ipoteze dincolo de limitele la care a ajuns stiinta, altfel risca sa se transforme in filosofi. Corelarea tuturor elementelor din univers este deocamdata o afirmatie fara baza stiintifica, iar postularea unei constiinte cuantice universale nu se poate inca realiza fara mari riscuri stiintifice. Totusi, Victor Stenger nu tine cont si de perspectiva psihologica asupra constiintei umane, opiniile sale fiind intr-o oarecare masura o critica bazata pe un reductionism stiintific strict pozitivist.

Teoria cuantica aplicata in psihologie a fost abordata in tara noastra de Ion Manzat in anul 1984. Acest proiect romanesc unicat de psihologie cuantica a fost dezvoltat ulterior si publicat in volumul “Psihologia sinergetica. In cautarea umanului pierdut” (1999). Ion Manzat aplica principiile cuantice in psihologie: principiul complementaritatii al lui Niels Bohr “contraria non contradictoria sed complementa sunt” – contrariile nu sunt opuse, ci complementare. De exemplu intuitia intelectuala se instituie prin complementaritatea constientului si a inconstientului, a inteligentei si creativitatii; creativitatea se dezvolta prin relatia complementara sintre atitudinile si aptitudinile fundamentale. Principiul de nedeterminare elaborat de Werner Heisenberg “starea sistemelor cuantice nu poate fi descrisa exact, deoarece observarea pozitiei modifica impulsul (energia) sistemului si invers” care aplicat in psihologie devine “masurarea si diagnoza psihologica nu pot fi realizate simultan fara erori”. Interventia psihologului in experiment, fie si numai prin observarea lui modifica datele experimentale si astfel influenteaza diagnosticul final.

Read More

Modelul “real” al realitatii: materia nu exista fara constiinta

Materia care ne inconjoara nu este ceea ce pare. Poate sa para solida, dar „caramizile” sale de baza sunt unde tulburi de probabilitate. Dumneavoastra cititi aceste cuvinte pe acest site, intre-un monitor. Monitorul dvs. contine milioane de pixeli, care, la randul lor, isi datoreaza soliditatea milioanelor de milioane de molecule atat de strans lipite una de alta incat constituie o masa rigida. Aceste molecule sunt, ele insele, compuse din atomi – „gramajoare” mici, indivizibile de materie. Nu numai ca acestia constau in cea mai mare parte din spatiu gol, dar particulele care compun acea mica portiune „solida” sunt doar „unde de probabilitate”, cum le numesc fizicienii.

Mai mult, aceste unde au nevoie de un „observator” pentru a intra in „colaps” si a deveni farame solide de materie. In absenta unui observator ele nu pot deveni reale. Asadar, un univers fara un observator este o imposibilitate, pentru ca, daca nu exista observatori care sa transforme undele de probabilitate in materie, aceasta nu are cum sa ia fiinta!
Acest model al realitatii functioneaza, oricat ar parea el de ilogic. Cei care pur si simplu nu-l pot accepta consecintele au incercat iar si iar sa-i demonstreze invaliditatea si au esuat. Aceasta teorie, numita interpretarea Copenhaga sau interpetarea statistica a fizicii cuantice, a facut posibila, printre altele, aparitia bombei atomice si a calculatoarelor de buzunar. Este de peste 70 de ani modelul larg acceptat al realitatii si pare inexpugnabil.

Implicatiile interpretarii Copenhaga ne spun multe despre conditia umana. Noi suntem observatorii constienti care transforma materia in realitate – fara constiinta, nu exista materie.

Read More

Ce sunt visele cu adevarat (partea 4)? Diferentele intre visele celor 7 corpuri ale omului

Am prezentat in articolele anterioare, cum se prezinta cele sapte corpuri si visele asociate fiecarui corp. Dar, cele sapte dimensiuni ale visului se pot transforma in obstacole in cunoasterea celor sapte tipuri de realitate.

Corpul fiziologic isi are propriul sau fel de a percepe realul si de a visa. Cand mancati, este un lucru real, dar cand visati ca mancati, aceasta nu mai este o realitate. Visul despre mancare inlocuieste actul de a manca. In consecinta, corpul fiziologic isi are propria sa realitate si propriul sau mod de a visa. Acestea sunt doua moduri de functionare diferite, si sunt foarte indepartate unul de celalalt. Cu cat va apropiati mai mult de centru (cu cat corpul in care va situati este superior), cu atat realitatea si visul sunt mai apropiate una de alta. Deci, din punctul de vedere al corpului fizic, visul este foarte indepartat de realitate. Distanta care le separa este mare. Visele nu sunt decat fantasme.

Aceasta distanta este deja redusa in corpul eteric. Realul si visul sunt mai aproape unul de altul, astfel incat a face distinctie intre ele devine dificil, dar inca posibil; in cazul in care calatoria voastra eterica este autentica, ea va apare atunci cand sunteti in stare de veghe. Daca nu este decat un vis, ea se va realiza in timp ce dormiti. Pentru a cunoaste diferenta, trebuie sa fiti constienti de corpul vostru eteric.

In al treilea corp, in corpul astral, este si mai dificil sa deosebim visul de realitate, in masura in care diferenta intre cele doua s-a micsorat si mai mult. Cand stiti cu adevarat ce este corpul astral, fata de cazul in care cunoasteti doar visul astral, depasiti teama de moarte. Incepand cu acest nivel, sunteti siguri de propria voastra nemurire. Pe cand, in cazul in care cunoasterea voastra astrala este doar de domeniul visului si nu reala, ramaneti paralizati de teama de moarte. Modalitatea de distingere, criteriul, sunt reprezentate de teama de moarte.

Cei care cred ca sufletul este nemuritor si isi repeta neincetat acest lucru, pentru a se convinge de el, nu sunt in masura sa faca diferenta intre realitatea corpului astral si visul astral. Nu este vorba aici de faptul de a crede in nemurire, ci de a sti ce este nemurirea. Numai ca, inainte de realizarea acestei cunoasteri, trebuie sa ne indoim in privinta ei, sa ne mentinem in incertitudine. Este singurul mod de a sti daca este vorba de o cunoastere a nemuririi, sau este vorba doar despre o proiectie. Daca voi credeti ca sufletul este nemuritor, credinta voastra poate patrunde in lumea astrala. In acest caz visati, dar nu va fi nimic mai mult decat un vis. Pe cand, daca nu aveti nici o parere referitoare la acest subiect, daca nu exista in voi decat o sete de a cunoaste, de a descoperi – fara sa stiti ce cautati, nici cea ce veti gasi, fara sa cultivati idei preconcepute sau prejudecati – daca intreprindeti cautarea voastra cu o minte libera, veti sti sa faceti diferenta. Deci, cei care cred in nemurirea sufletului, in vietile anterioare, cei care le accepta pe baza de credinta, risca sa nu o cunoasca decat visul din planul astral si nu realitatea sa.

In al patrulea corp, corpul mental, visul si realitatea devin vecine. Asemanarea lor este atat de mare, incat aveti toate sansele sa le confundati. Visele din corpul mental pot fi la fel de reale ca si realitatea. Exista chiar metode care fac posibila crearea lor: metode yoghine, tantrice si altele. Cei care postesc, care traiesc in singuratate sau in intuneric, experimenteaza acest tip de vis, visul mental. El va fi la fel de real ca si realitatea care ii inconjoara.

In al patrulea corp, mentalul este total creator; el nu mai este delimitat de lumea obiectiva, nici de limitele materiei. El poate crea in deplina libertate. Poetii, pictorii traiesc – cu totii – in al patrulea tip de vis; orice realizare artistica isi are originea in acest tip de vis. Cei care isi extrag visele din regiunea a patra pot deveni mari artisti, fapt care nu se intampla cu cei care o cunosc. In al patrulea corp este necesar sa fim constienti de toate tipurile de creatie mentala; nu trebuie facuta nicio proiectie, deoarece, in caz contrar, proiectia se va realiza; nu trebuie cultivata nicio dorinta, in caz contrar, exista o mare posibilitate ca aceasta sa se realizeze. Si nu doar in mod interior; ea se poate implini si in mod exterior.

In al patrulea corp mentalul este atat de puternic, atat de transparent; acest corp fiind ultimul spatiu al mentalului. Dincolo de el incepe non-mentalul. Al patrulea corp este sursa originara a mentalului; din el se pot realiza toate creatiile. Trebuie sa vegheati neincetat pentru a nu intretine in mintea voastra dorinte, imaginatii, imagini (inclusiv cele ale unui zeu sau ale unui guru), in caz contrar ele se vor realiza. Iar voi veti fi creatorul lor! Viziunile sunt atat de frumoase incat dorim sa le cream.

Daca sunteti constienti in interiorul celui de al patrulea corp, daca nu sunteti decat martor, veti cunoaste realul. Daca nu, ramaneti in vis; iar realitatea nu este deloc comparabila cu visele pe care le traiti. Ele va vor da extazul, dar un extaz de vis. Trebuie sa fiti constienti de extaz, de beatitudine si chiar de imagini, oricare ar fi felul lor. Imediat ce apare o imagine, al patrulea corp se abandoneaza visului. O imagine cheama alta imagine, iar voi ramaneti prizonierii visului.

Singura modalitate de a evita al patrulea tip de vis este aceea de a fi martor. Pozitia de martor diferentiaza starile, deoarece in vis are loc o identificare, in ceea ce priveste corpul al patrulea, identificarea este o forma de vis. Calea care va duce spre realitate in acest corp se bazeaza pe faptul de a fi constient si pe aceia de a fi martor.

In al cincilea corp, corpul spiritual, visul si realitatea formeaza un intreg. Orice fel de dualitate a disparut. Nu se mai pune problema constientei: daca nu sunteti constienti, atunci sunteti constienti de neconstienta voastra. In acest stadiu, visul nu este altceva decat o oglindire a realului: exista diferenta, dar nu deosebire. Daca ma privesc intr-o oglinda, nu exista nicio deosebire intre mine si imaginea reflectata; exista insa o diferenta. Eu sunt real, in timp ce imaginea reflectata nu este. Daca se foloseste de concepte, al cincilea corp va avea iluzia ca se cunoaste, in masura

in care el se vede reflectat in oglinda. El se cunoaste ca efect, nu in calitatea sa proprie, ci in aceea de imagine reflectata. Diferenta este prezenta, diferenta care dintr-un anumit punct de vedere – este periculoasa. Riscati sa va multumiti cu o imagine reflectata si, ca urmare, sa confundati imaginea din oglinda cu realitatea. Daca se intampla asa, pericolul nu se situeaza la nivelul celui de al cincilea corp, ci la nivelul celui de al saselea corp. Daca nu va cunoasteti decat ca o imagine reflectata in oglinda, va este imposibil sa treceti frontiera ce separa al cincilea corp de al saselea corp. De fapt, nicio frontiera nu poate fi trecuta prin traversarea unei oglinzi. Astfel, se intampla sa nu transcendem cel de al cincilea corp. Este cazul celor care pretind ca exista un numar infinit de suflete, fiecare avand o personalitate proprie. Ei se cunosc pe ei insisi, dar aceasta cunoastere a fost dobandita prin intermediul unei oglinzi; ea nu este imediata, ea nu este directa.

Cum sa distingem daca visam in al cincilea corp sau traim realitatea? Singura modalitate este de a renunta la toate tipurile de scripturi si filozofii. Nu trebuie sa mai avem un guru, pentru ca – in caz contrar – acesta va juca rolul unei oglinzi. De acum trebuie sa ramaneti cu totul singuri. Nimeni nu va mai poate ghida; daca exista un ghid, el va juca rolul unei oglinzi. De acum inainte solitudinea este completa si totala. Nu va simtiti izolat, ci singur. Izolarea exista in raport cu altii, in timp ce solitudinea exista in raport cu sine.

Iin al cincilea corp, cuvantul care ar putea descrie situatia este acela de meditatie. El insemna a fi perfect singur, liber de orice proces mental. Inseamna a fi fara mental. In prezenta oricarui tip de mental, acesta devine o oglinda care va reflecta. Trebuie sa fiti un non-mental, in afara oricarui proces de gandire si contemplare.

In al saselea corp, corpul cosmic, nu mai exista oglinda. Nu mai ramane decat cosmicul. Voi insiva ati disparut. Voi nu mai sunteti, entitatea de vis nu mai este. Dar visul poate persista si in absenta entitatii care viseaza. In acest caz, visul seamana cu realul autentic. Nu mai exista mental, nu mai exista entitate care gandeste si tot ceea este cunoscut, exista efectiv. Ceea ce este devine propria voastra cunoastere. Intalniti miturile creatiei: ele trec pe langa voi. Voi nu mai sunteti: lucrurile nu fac altceva decat sa treaca pe langa voi. Entitatea care gandeste a disparut, entitatea care viseaza a disparut. Numai ca, un mental care nu mai este, inca este. Un mental distrus continua sa fie, nu sub o forma individuala, ci in calitate de totalitate cosmica. Voi nu mai sunteti, dar Brahma (Dumnezeu, în concepţia hindusă) este. De aceea se spune ca intregul univers nu este decat un vis al lui Brahma. Intregul nostru univers este un vis, este maya. Nu un vis individual, ci un vis provenit din totalitate, din intreg. Voi nu mai sunteti, dar totalitatea, intregul viseaza.

Singurul lucru pe care trebuie sa-l stim la acest nivel este daca visul este pozitiv sau negativ. Daca este pozitiv, este o iluzie, un vis, in sensul in care-in ultima instanta-numai negativul poate exista. Cand toate lucrurile fac parte din domeniul ne-formal, cand toate lucrurile s-au intors la sursa lor originara, totul este si nu este, simultan. Pozitivul este singurul clement care ramane. Trebuie realizata transcenderea lut. Deci daca pozitivul dispare in al saselea corp, ajungeti in al saptelea. Realitatea celui de al saselea corp va aduce in pragul celui de al saptelea. Daca nu mai ramane nimic pozitiv (nici mit, nici imagine), aceasta insemna ca visul a incetat sa mai existe- in acest caz, nu mai exista decat ceea ce este; totul este numai existenta. Lumea obiectiva a disparut; nu mai ramane decat sursa.

In al saptelea corp, corpul nirvanic, nu mai exista nici vis nici realitate. Realitatea nu se poate discerne decat atata timp cat visul exista. Cand visul devine imposibil, nu mai exista nici real, nici iluzie. In consecinta, al saptelea corp reprezinta centrul, in care realitatea si visul se confunda. Nimic nu le diferentiaza. Fie ca visati despre vacuitate, fie o cunoasteti. In ambele cazuri insa, este vorba de aceeasi vacuitate. Daca va visez, este o iluzie. Daca va vad, este o realitate. Dar intre faptul de a visa despre absenta voastra sau acela de a constata absenta voastra, nu este nicio diferenta. Un vis despre absenta este identic cu absenta in sine. Nu exista o diferenta reala decat in termeni pozitivi. Astfel, de la primul corp pana la al saselea exista o diferenta. Cum in al saptelea corp nu ramane decat vacuitatea, chiar si samanta a disparut.

Read More

Ce sunt visele cu adevarat (partea 3)? Visele corpului spiritual, corpului cosmic si corpului nirvanic

Al cincilea corp, corpul spiritual, transcende taramul individual si taramul timpului. Sunteti acum in eternitate. Visele nu se mai refera la voi in calitate de indivizi, ci se refera la constiinta intregului. Va este dezvaluit intregul trecut al existentei in totalitatea ei; viitorul ramane insa ascuns.

Toate miturile creatiei au fost create din al cincilea corp. Ele sunt identice unele cu altele. Simbolurile se schimba, expunerile se modifica putin, dar fie ca sunt crestine, hinduse, iudaice sau egiptene, miturile creatiei (relatand felul in care lumea a fost creata, cum a fost adusa la existenta) sunt paralele unele cu altele; ele contin un intreg curent de similitudini. De exemplu, exista marturii similare despre marele potop in Intreaga lume. Nu exista nicio marturie de ordin istoric. Totusi, marturia exista; si ea exista in al cincilea corp, in corpul spiritului. Al cincilea corp poate visa despre acest lucru.

Cu cat va cufundati mai mult in profunzimile interioare, cu atat va apropiati mai mult de realitate. Visele fiziologice nu au o realitate prea mare. Ele au realitatea lor proprie, dar nu sunt foarte reale. Visele eterice au o realitate mult mai mare, visele astrale au o realitate si mai mare, in timp ce visele mentale sunt aproximativ reale si, in final, in al cincilea corp, visele imbraca un caracter autentic real. Iata calea de cunoastere a realitatii. A-i da numele de vis nu este foarte adecvat, cu toate ca – dintr-un anumit puna de vedere – acesta va fi un vis in masura tn care realul nu este prezent in mod obiectiv. Ea are propria sa obiectivitate, insa se desfasoara in calitate de experienta subiectiva.

Doua persoane care au devenit constiente de al cincilea corp pot avea acelasi vis in acelasi timp. Pana la acest nivel acest lucru era imposibil. De obicei, visul in comun nu poate exista; din al cincilea corp insa, mai multe persoane pot avea, simultan, acelasi vis. Din aceasta cauza visele sunt, intr-un anumit fel, obiective. Avem posibilitatea de a compara insemnarile. In acest fel, un mare numar de persoane, care au visat in al cincilea corp, au ajuns sa cunoasca aceleasi mituri. Aceste mituri nu reprezinta creatia unor indivizi izolati. Ele au fost elaborate de anumite scoli, de anumite traditii aflate in colaborare unele cu altele.

Deci al cincilea tip de vis este mult mai real, intr-un anumit fel, celelalte patru sunt ireale in masura in care sunt individuale. Nimeni nu isi poate verifica experienta; nu exista nici un mijloc de a-i masura validitatea, de a sti daca ea este sau nu un produs al imaginatiei. O fantasma este o proiectie; un vis este ceva care nu are existenta ca atare, dar poate fi experimentat. Cu cat mergeti mai in profunzime, cu atat visele sunt mai putin fantasmagorice, cu atat sunt mai putin imaginare. Obiectivitatea lor, realitatea lor, autenticitatea lor este mai mare.

Toate conceptele teologice se nasc in al cincilea corp. Ele sunt exprimate in mod diferit, terminologia lor, conceptualizarea lor sunt diferite dar, in esenta lor, sunt identice. Sunt visele celui de al cincilea corp.

Prin corpul al saselea, corpul cosmic, atingeti limita ce se afla intre constient si inconstient, intre materie si spirit. Al saselea corp viseaza despre cosmos. Atingeti limita constientei, unde si inconstientul devine – la ramdul lui – constient. Totul este constient st viu. Chiar si ceea ce numim materie face parte din constiinta. In al saselea corp se realizeaza visele miturilor cosmice. Ati trecut dincolo de individual, ati trrecut dincolo de constient, ati trecut dincolo de timp si spatiu, dar limbajul este inca prezent. El arata ceva, el indica un lucru specific.

Teoriile despre Brahma, despre maya, teoriile unitatii, ale infinitului, toate au fost concepute prin al saselea tip de vis. Cei care au avut vise in dimensiunea cosmica au creat marile sisteme, marile religii. In al saselea corp visele sunt de ordinul fiintei si nu de ordinul ne-fiintei: ele sunt de ordinul existentei pozitive, nu de ordinul non-existentei. Ramane un anumit atasament fata de existenta, si – de asemenea -o teama de non-existenta. Materia si spiritul formeaza un intreg, o unitate; dar nu este si cazul existentei non-existentei, al fiintei si ne-fiintei. Ele raman separate. Aceasta este ultima limita ce trebuie trecuta.

Al saptelea corp, corpul nirvanic, trece frontiera pozitivului si face saltul in neant. El are propriile sale vise, vise ale non-existentei, vise ale neantului, vise ale vidului. Afirmatia a fost parasita, si nici negatia nu mai este o negatie; neantul nu insemna vacuitate totala. Mai exact, vacuitatea totala este si mai infinita. Pozitivul are – neaparat – limite, ci nu poate fi infinit. Numai negativul este lipsit de frontiere.

Deci, al saptelea corp are tipul sau propriu de vis. Formele si simbolurile ii lipsesc – nu mai exista decat absenta formei. Sunetele nu mai exista; exista doar o absenta a sunetelor: tacere absoluta. Aceste vise ale tacerii sunt o totalitate si ele sunt fara sfarsit.

Read More