Fizica cuantica: principiile sale si spiritualitatea

Notiunea de cuantica a fost impusa de catre savantul Herbert Planck (Premiul Nobel in 1918). Dezvoltarea bazelor fizicii cuantice a fost realizata de Albert Einstein, incepand cu teoriile privind relativitatea speciala si cea generala (premiul Nobel in 1921, dar nu pentru aceasta teorie, ci pentru lucrarile privind efectul fotovoltaic). Punctul culminant al fizicii cuantice moderne a fost structurarea celor doua electrodinamici: “electrodinamica cuantica” – pentru care Julian Schwinger, Shinichiro Tomonaga si Richard Feynman au luat premiul Nobel in 1965 si “cromodinamica cuantica” – noua teorie a interactiunilor tari.


Cele doua teorii au condus la cea mai impresionanta constructie a fizicii din toate timpurile – modelul standard, al carui subiect “fierbinte” l-a constituit unificarea fortelor fundamentale din natura. Concluzia cercetarilor a fost foarte clara: toate cele patru forte sunt de fapt “fatete”, forme ale unei singure forte! Iar de aici pana la relationarea fizicii cuantice cu experientele misticilor orientali si occidentali nu a mai fost decat un pas.


Teoria cuantica porneste de la cateva idei esentiale, pe care le vom prezenta pe scurt:


1. In primul rand, fizica cuantica considera ca toate sistemele materiale poseda o caracteristica principala: dualitatea unda-particula. Astfel, electronii – care in fizica clasica, newtoniana actionau ca particule, pot in conditii speciale sa se comporte ca unde, respectand legile electromagneticii si nu cele ale mecanicii.

2. Toate actiunile care au loc in fizica pot fi masurate, iar cele mai mici unitati energetice, care nu mai pot fi subdivizate sunt “cuantele” (de aici si denumirea de fizica cuantica). De exemplu, un atom poate face un salt de la o stare la alta, fara a trece prin stadiile intermediare, cu emisia unei cantitati cuantice de energie luminoasa. Cand particulele interactioneaza, este ca si cum ele ar fi conectate prin legaturi invizibile la un intreg. Pe scara larga, aceste conexiuni invizibile sunt atat de multe incat analiza lor devine probabilista.

3. In al treilea rand, exista o proprietate stranie de “ne-localizare” cuantica. Aceasta inseamna ca particule aflate la distante microscopice unele de altele (de ex. mii de kilometri) pot sa interactioneze unele cu altele intr-un mod ciudat, ca si cum ar fi inter-conectate, insa legatura dintre ele este necunoscuta. Este ca si cum ar exista un “intreg” care coordoneaza prin metode necunoscute fiecare particica din Univers. Bohr si Heisenberg au dezvoltat aceasta idee, demonstrand ca nu se pot face observatii obiective, intrucat observatorul, prin actiunea sa de observare, modifica starea cuantica a sistemului observat. Aplicata la un caz concret, inseamna ca simpla indreptare a atentiei catre o floare modifica la nivel cuantic starea acelei flori!

In fizica cuantica, nu intensitatea unui camp energetic cuantic conteaza, ci forma, structura sa. Astfel, chiar si cel mai infinitezimal camp cuantic poate afecta o particula, modificandu-i starea. Nu intensitatea conteaza in noua fizica, ci existenta sau inexistenta acelui camp cuantic. O forta nu trebuie neaparat sa fie activa, ea poate exista si ca potential, acest potential fiind esential pentru fizica cuantica.

O alta descoperire importanta, apartinand lui Einstein este de-acum cunoscuta lege E=mc²; aceasta lege arata ca masa nu este decat energie aflata in repaus. Teoria relativitatii demonstreaza ca masa unei particule, a unui obiect sau fiinte nu are nimic de a face cu substanta (precum era in fizica clasica), masa nefiind altceva decat o forma de energie. Si cum energia este o marime dinamica asociata activitatii si proceselor de transformare, aceasta dovedeste ca particula nu poate fi gandita ca un obiect static, ci ca o entitate dinamica, deci ca un proces care implica energie.

Crearea particulelor din energie pura reprezinta fara indoiala un rezultat spectaculos al fizicii relativiste. Ulterior, teoria cuantica a demolat conceptele clasice de corp solid si lege strict determinista, la nivel subatomic corpurile materiale solide ale fizicii clasice newtoniene prezentandu-se ca unde de probabilitate, iar acestea se refera la probabilitatea interactiunilor.

In urma dialogurilor cu maestrul spiritual Jiddu Krishnamurti, David Bohm si-a indreptat atentia spre realizarea unei intalniri intre spiritualitate si fizica. Astfel a luat nastere notiunea de “ordine implicita” (in engl. implicate order), care sta la baza teoriei cuantice a lui Bohm. Trasatura esentiala a acestei idei este ca intreg Universul este intr-un anume fel “invelit”, continut in fiecare particica a sa si ca fiecare parte este de fapt o condensare a intregului Univers.

Ordinea universala se dezvaluie, devine “explicita”, insa pana acum cercetatorii nu au reusit sa descopere decat o mica parte din legile acestei ordini implicite a Universului.

Bohm este unul dintre primii fizicieni cuantici care au sugerat si ulterior demonstrat existenta unor dimensiuni multiple, dincolo de planul fizic sau energetic. El clasifica aceste planuri/dimensiuni ale universului in functie de “subtilitatea” lor: planul fizic este un plan mai grosier, mai “dens”, pe cand planul mintii este mult mai subtil; dincolo de minte, planul constiintei are caracteristici care abia acum se dezvaluie: “chiar si planul mental devine un plan fizic daca ne indreptam spre o directie mai subtila”

Realitatea multidimensionala este descrisa de Bohm prin analogia cu fotografia holografica: universul holografic este compus dintr-o infinitate de dimensiuni, care exista simultan; aceste dimensiuni sunt structuri similare cu intregul, cu Universul. Daca am putea privi separat o dimensiune, ea ar arata exact ca intregul: este ca si cum am rupe o bucata dintr-o holograma: ea ar contine toata imaginea continuta de holograma initiala. La fel este si universul holografic: orice dimensiune a sa are aceleasi caracteristici ca intregul, ca universul.

Read More

Intregul Univers are ca viata Divinitatea Suprema

In zilele noastre, bogatele cunoasteri spirituale obtinute si acumulate de-a lungul unor milenii in subcontinentul indian au beneficiat -prin teosofia moderna – de o noua si ampla reactualizare, redata uneori chiar cu formulari scientizate. Drept urmare, in special in ultimul secol, multimi de oameni din toate continentele au intrat in contact cu diferite parti ale acestui tezaur oriental si sunt tot mai patrunse de profunzimea cunoasterilor respective, fara a-si parasi propriile credinte religioase. Pe care de fapt le completeaza pe aceasta cale.

Dar poate ca, mai mult decat in textele cunoasterilor si ale intelepciunii regasite arheologic in vestigiile altor civilizatii antice, vechile scrieri ce ne-au parvenit din marea zona indiana au excelat intr-o coloratura filozofica extinsa la nivel spatial. Astfel, de exemplu, spre deosebire de cosmogoniile regasite in cunoasterile vechilor egipteni, la mayasi, cat si la alte civilizatii din era anterioara, inteleptii de limba sanscrita au preluat prin „revelatii” si au cristalizat in timp o impresionanta „cosmogonie spirituala”: intregul Cosmos are la baza un „Suflet Universal”, un „Suflet Suprem” etern.

In vechiul text initiatic „Bhagavad-gita”, ca si in alte Upanisade, aceasta cunoastere „revelata” a fost redata ca o idee fundamentala:

“Adevarul Suprem este si inauntru ca si in afara, in ceea ce este miscator, ca si in ceea ce este nemiscat; El depaseste puterea de perceptie si de intelegere a simturilor materiale. Infinit de indepartat, El este de asemenea foarte aproape. Desi, El pare a fi divizat, Sufletul Suprem ramane indivizibil; El este Unul. Desi, El sustine tot ce exista, tu sa intelegi ca El este si cel care le nimiceste, dar si face sa se dezvolte totul” (cap. 13; verset 16-17).

„Cel care vede ca Sufletul Suprem insoteste, in toate corpurile, sufletul distinct si intelege ca niciodata nici Unul si nici celalalt nu vor pieri, vede adevarul” (cap. 13; vers.28).

Fiind Absolutul, inca din inceputuri, „Sufletul Suprem” este cel care a proiectat in Spatiu nu numai imensele cantitati de materie care au devenit astri, ci si imense multimi de „scantei” din propria-i „Fiinta”. Aceste scantei au devenit sufletele oamenilor de pretutindeni. Drept urmare, intre marele „Suflet Universal” si sufletul fiecarui om ar exista o identitate totala! Intr-un final indepartat, inca nestiut, miriadele de „scantei” – suflete umane, ajunse la capatul unui indelungat periplu evolutiv, vor obtine o stare de beatitudine permanenta -Nirvana, urmand ca apoi sa revina la sursa din care au plecat in eonii anteriori ai Creatiei!

Superioritatea unor atare gandiri, framantate si cristalizate in milenii de mult timp trecute, este regasita si in insusi modul foarte simplu si concis in care au fost exprimate inUpanisade:

„Intregul Univers are ca viata Divinitatea Suprema. Aceasta Divinitate este adevarul. Ea este sufletul universal. Acesta esti tu.”

Read More

Sufletul uman exista si el este format din bioplasma intunecata

Ideea unui suflet material nu este una noua. Filozoful grec Heraclit, ce a trait in secolul VI i.Hr., credea ca sufletul era compus dintr-o materie foarte fina sau rara, asa cum este aerul sau focul. Totusi, daca e vorba de materie, sufletul ar trebui sa aiba o greutate. Un cercetator mai aproape de zilele noastre, Robert Monroe, credea si el ca sufletul avea greutate, desi aceasta este mult mai mica decat cea a trupului fizic.

Experimentul sufletului de 21 grame din anul 1907

Daca sufletul are greutate, aceasta inseamna ca el este subiectul fortei gravitationale a Pamantului. In aceste conditii, unii cercetatori au luat hotararea ca prin diverse experimente sa cantareasca sufletul. In 1907, dr. Duncan McDougall a cantarit sase pacienti care erau pe moarte. Atunci cand moartea lor era iminenta, trupul lor a fost asezat pe un pat special, de tip cantar, foarte sensibil. In fiecare caz, atunci cand pacientul muri, el a observat o extrem de mica schimbare in greutatea celui decedat, ce nu putea fi explicata din punct de vedere
fizic. Greutatea lipsa ar fi putut insemna ca trupul uman are un suflet, care are si el, la randul sau o anumita masa. In timpul mortii, sufletul s-a desprins de trup, si, deci, de aici ar rezulta si masa.

Greutatea medie a sufletului celor sase pacienti decedati a fost masurata de catre McDougall ca fiind de 21 de grame. Cercetarile sale au fost publicate in anul 1907 in revista “American Medicine”.

Au aparut si criticile care spuneau ca sfincterele si muschii pelvieni se relaxeaza la moarte, asa ca greutatea trupului poate scadea ca urmare a pierderilor de urina si materii fecale. McDougall a respins ideea, caci, daca s-ar fi intamplat acest lucru, greutatea urinei si a materiilor fecale a ramas pe pat si astfel a fost luata in considerare la cantarire.

O alta explicatie posibila ar fi aceea ca trupul uman pierde apa prin intermediul transpiratiei si a vaporilor de apa ce ies din trup prin inspiratie. McDougall a raspuns acestei acuzatii prin faptul ca primul sau pacient a pierdut apa la o rata mult prea mica pentru a explica pierderea brusca de greutate (21 de grame) din momentul mortii.

Trupul subtil…compus din atomi extrem de mici

In anii 1920, medicii olandezi Malta si Van Zelst au pretins ca trupul subtil (fizico-eteric) e capabil de extindere cu 1,26 mm si de contractie cu 8 mm. Conform celor doi, el ar fi compus din atomi extrem de mici si de separati, ce au o densitate de 176 de ori mai mica decat cea a aerului si care cantaresc impreuna 69,5 grame. Aceasta inseamna ca trupul subtil ar fi compus din plasma de densitate scazuta.

Cercetatorii germani au cantarit mai precis sufletul: 0,01 grame

In anul 1988, revista “Noetic Science” a condus o serie de experimente prin care a concluzionat ca sufletul uman cantareste mult mai putin, si anume 0,01 grame. Cercetarile au fost efectuate de specialisti germani care au cantarit mai mult de 200 de pacienti muribunzi, inainte si dupa moartea lor. In fiecare caz, ei pierdeau aceeasi greutate: 0,01 grame. Gerard Voisart, un mare patolog francez, a criticat rezultatele studiului, spunand ca diferenta dintre un trup viu si unul mort consta in aerul care paraseste plamanii. Cercetatorii germani au raspuns acestei critici, aratand faptul ca au luat in considerare si aerul din plamani cand au facut calculele.

“Sufletul uman exista”

Dr. Fisher, unul din conducatorii acestui experiment a declarat: “Singura posibila explicatie a acestei schimbari bruste de greutate ar fi aceea ca noi am masurat pierderea sufletului uman sau a unui fel de forte vitale”.

Dr. Becker Mertens a scris in revista germana “Horizon”, referindu-se la concluziile acestui experiment, ca singura concluzie logica ar fi aceea ca sufletul uman exista, iar greutatea sa a fost confirmata. “Provocarea din fata noastra este aceea de a afla din ce este compus sufletul; acum, noi inclinam ca el este un fel de energie”, a mai spus dr. Mertens.

Sufletul uman si teoria plasmei intunecate

Acest cercetator este si autorul teoriei “plasmei intunecate”, ce a fost propusa in anul 2006. Conform acesteia, sufletul uman ar fi compus din particule de plasma de joasa densitate, ce sunt formate din materie intunecata. Totodata, in jurul Pamantului ar exista un halou de plasma de joasa densitate, compus din particule de materie intunecata exotica.

Celulele de plasma intunecata s-au dezvoltat in aceasta “biosfera intunecata”, dupa ce Pamantul s-a format. Dupa vreo 4 miliarde de ani, aceste prime celule au evoluat in forme de viata complexa din plasma intunecata. Formele de viata din plasma prezinta caracteristici ce pot fi observate in mod obisnuit doar in plasma standard. Heraclit a fost probabil foarte aproape de acest adevar, cand a spus ca sufletul este compus dintr-o substanta fina si rara, ce este asemanatoare aerului sau focului, care, dintr-o anumita pespectiva, chiar aduce a plasma.

Totusi, trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca aceste forme de viata nu sunt compuse din plasma obisnuita, ci din plasma non-standard, ce este alcatuita din particule de materie intunecata, invizibile omului obisnuit. Unele din aceste forme de viata ale plasmei intunecate au creat o relatie simbiotica cu specia umana, au co-evoluat si s-au integrat in trupul uman bazat pe carbon. La moartea trupului fizic, trupurile din bioplasma intunecata se reintorc la locul lor in biosfera intunecata (haloul de materie intunecata a Pamantului). Aceste forme de viata exotica sunt denumite popular “suflete”.

Read More