Manifestarea minţii - Universul psihedelic & şamanismul
"Primul dintr-un ciclu de trei documentare, "Footprints of the Shaman", promise de Bouncing Bear Films, Manifesting the Mind, lansat în primăvara lui 2009, în regia luiAndrew Rutajit, este un film care abordează domenii încă neelucidate, dar foarte incomode, psihedelicele şi şamanismul, beneficiind de aportul unor experţi ca: Daniel Pinchbeck, John Major Jenkins, fraţii Terence şi Dennis McKenna, Nick Herbert, Alex Grey, dr. Rick Strassman ş.a.
Termenul psihedelic, a fost utilizat pentru prima oară în 1957, de psihiatrul Humphry Osmond, ca o alternativă la termenul de halucinogen, în contextul psihoterapiei psihedelice; căutând un nume pentru experienţele induse de uzul de LSD, Osmond l-a contactat le Aldous Huxley, cunoscutul scriitor şi partizan al calităţilor terapeutice ale acestor substanţe, care a propus iniţial un termen similar, "phanerothyme", derivat tot din greacă, în urma corespondenţei purtate ajungându-se la varianta finală de "psihedelic".
Este extrem de dificil de abordat o astfel de problematică, psihedelice & şamanism, din mai multe motive:
- ofensiva guvernamentală şi mediatică mondială, din ultimele decenii, a indus în conştiinţa publică, o imagine demonică asociată psihedelicelor, libertatea în gândire şi refuzul obedienţei faţă de autorităţi, fiind caracteristice utilizatorilor;
- abuzurile făcute de oameni, începând din anii '60, care au folosit aceste substanţe aproape exclusiv în scop recreativ, denaturându-le menirea, au contribuit, decisiv, la conturarea unui curent de opinie defavorabil;
- scoaterea acestor substanţe în afara legii, ridică obstacole uneori insurmontabile, atât pentru doritorii de experienţe individuale cât, mai ales, pentru oamenii de ştiinţă care au încercat să le studieze onest, pentru a determina validitatea afirmaţiilor privind potenţialul distructiv al acestora, capacitatea de a induce stări extatice, care par să conducă la comunicarea cu entităţi aflate în afara tărâmului aşa-zisei realităţi fizice sau, pur şi simplu, pentru a le determina eventualele calităţi curative, în tratarea unor maladii psihice sau eliminarea dependenţelor de drogurile sintetice;
- războiul declanşat de creştinism, împotriva tuturor celorlalte religii, considerate ca fiind păgâne, a condus, în timp, la eradicarea practicilor şamanice din multe zone ale globului şi, mai grav, la pierderea unui volum inestimabil de informaţii privind intimitatea acestor practici.
- dezvoltarea multor secte sau culte, mai mult sau mai puţin religioase sau spirituale, conduse adeseori tiranic de nişte impostori, care au folosit astfel de plante sau ritualuri, a accentuat confuzia.
Cu toate acestea, dincolo de aspectul frivol, declaraţiile multor multe persoane care au experimentat o gamă largă de psihedelice şi al căror statut social conferă greutate afirmaţiilor, plus studiile unor savanţi, cum ar fi cele asupra dimetiltriptaminei sau DMT, ale dr. Rick Strassman sau asupra acidului lisergic dietilamid, LSD, făcute de chimistul elveţian Albert Hofmann şi de fundaţia care-i poartă numele, conturează, tot mai puternic, o imagine ce contrează evident propaganda oficială.
De curând am vizionat un alt documentar Iboga, Rite of Passage al olandezului Ben de Loenen, care-mi dovedea cât de puţine cunoaştem, de fapt, despre aceste substanţe, fiind consacrat ibogainei, un alcaloid extras din rădăcina unei plante africane, iboga, despre care recunosc că nu mai auzisem niciodată.
Efectele documentate ale ibogainei sunt fantastice, fiindcă, pe de o parte, tratează o gamă vastă de maladii, de la astm la infertilitate, iar, pe de altă parte, au o eficacitate de necontestat, în eliminarea dependenţei de droguri sintetice, alcool, tutun sau opiacee, într-un timp extrem scurt, cu eliminarea simptomelor groaznice ale sevrajului şi, ceea ce este mult mai important, având efecte îndelungate sau chiar permanente.
Deşi cercetările extensive efectuate de dr. Deborah Mash, profesor de neurologie şi farmacologie moleculară şi celulară la Facultatea de Medicină a Universităţii din Miami, au revelat generarea unui nou neurotransmiţător nor-ibogaina, în creierul pacienţilor trataţi cu ibogaină, desigur, care are o persistenţă în organism de circa patru luni şi care este responsabil, mai mult ca sigur, de eficienţa îndelungată a acestui alcaloid, substanţa a fost clasificată de DEA ca halucinogen din grupa I, fiind scoasă în afara legii.
În "ţara libertăţii absolute" care a impus, prin intimidare şi rezoluţii ONU, aproape aceeaşi legislaţie în întreaga lume, trebuie să încalci legea pentru a putea vindeca oameni; cu alte cuvinte boala şi moartea în chinuri, sunt legiferate pe plan mondial, sunt "drepturi" impuse de guverne.
Vă reamintesc că, similar, spre deosebire de droguri - care nu mai pot fi decelate după trei zile, de exemplu - marijuana poate fi descoperită în organism şi după o lună, ceea ce indică faptul că, în mod cert, este implicată profund în mecanismele metabolice şi nu este o toxină ce trebuie eliminată rapid din circuit, iar documentarul pe care l-am postat recent confirmă multiplele beneficii ale canabisului.
În plus, cea mai "toxică" substanţă şi cel mai detestat drog de către autorităţi, marijuana, a reuşit performanţa unică de a nu provoca nici o victimă, vreme de mii de ani, o ilustrare perfectă a ipocriziei războiului contra drogurilor, care, pare-se, are menirea de a ne proteja, pe noi, inocenţii.
Ayahuasca este de asemenea ilegală, deşi mecanismul ei de acţiune, prin inhibarea monoaminooxidazei, pentru a bloca metabolizarea DMT introdus în organism pe cale digestivă, este copiat de drogurile sintetice antidepresive, produse de companiile farmaceutice.
Pe de altă parte, tutunul şi alcoolul, nu apar în nici o clasificare oficială, ca fiind droguri, în timp ce această etichetă infamantă este aplicată, abuziv, unor substanţe naturale, provenite din plante, care în mod evident au proprietăţi curative reale, putând proteja efectiv omenirea, de toată gama de boli generate de "civilizaţia" impusă de guvernanţii ultimelor secole.
Dacă excludem ideea unei ghidări iniţiale divine, cum este posibil, oare, să descoperi, toate aceste plante sau combinaţii de plante şi efectele lor ?
Până unde mergea, oare, relaţia noastră simbiotică cu natura, în zorii civilizaţiei umane, când nu "beneficiam" încă de o religie oficializată sau de un guvern "grijuliu" ?
Este evident, pentru orice persoană interesată de fiziologia şi anatomia umană, că cele cinci simţuri ale noastre sunt imperfecte, putând fi foarte uşor înşelate, de simple trucuri vizuale de pildă, fiindcă creierul, răspunzând actualilor neurotrasmiţători, se supune unor tipare comportamentale induse artificial, prin aşa-zisa "educaţie" şi prin normele sociale.
Dacă serotonina nu este eficientă, în redarea unei imagini corecte a lumii în care trăim, oare prezenţa DMT în aproape întreg regnul vegetal şi animal, sugerează că dimetiltriptamina ar trebui să fie, de fapt, neurotransmiţătorul principal, responsabil, în acest context, şi de realizarea simbiozei noastre cu restul regnului viu ?
Oare, aşa-numitele însuşiri paranormale, nu definesc, de fapt, starea normală a unui organism uman primordial, ce beneficia de toate cele 360 de simţuri, amintite în The Pyramid Code de fascinantul arheolog dr. Abd'el Hakim Awyan ?
Libertatea umană şi mai ales libertatea de gândire, au fost dintotdeauna o ameninţare la adresa politicilor represive de control, dezvoltate vreme de milenii de putere, prin cele două faţete ale ei, cea laică şi cea religioasă.
Şi, ajungând la acest subiect, cu riscul de a scandaliza, din nou, relicvele bigote ale acestui mileniu, trebuie să amintesc rolul nefast jucat de biserică în distrugerea sistematică a culturilor şamanice, ce ofereau, garantat, o imagine spirituală mult mai apropiată de realitate, decât minciunile promovate de creştinism, care s-a temut permanent de concurenţa exercitată de adevăr.
Îmi vine din ce în ce mai greu, să descopăr vreo virtute reală în ograda purtătorilor de anteriu, care nu au încetat nici o clipă să dea dovadă de obtuzitate, fariseism şi intoleranţă, proba cea mai recentă fiind furnizată de tâmpenia unui pastor american, al cărui nume nu merită amintit, care a reeditat procesul vrăjitoarelor din Salem, arzând Coranul, un gest de sfidare ilogică ce nu putea genera decât mai multă violenţă şi exact asta s-a şi întâmplat.
Am avut privilegiul de a citi şi chiar studia Coranul într-o vreme şi, exceptând anumite aspecte fundamentaliste, mi s-a părut a fi un ghid de viaţă şi o lectură mai mult decât interesantă, care m-a captivat, prin contrast cu Vechiul Testament, o babilonie stupidă, care nu mi-a provocat decât dezgust, fie şi numai prin sutele de mii sau poate milioanele de victime, făcute în numele unei zeităţi crude şi răzbunătoare, ce nu poate avea nimic în comun cu DIVINUL şi, celor sceptici, le lansez din nou o provocare, de a avea mai multă răbdare decât mine şi de a contabiliza cifrele exacte ale genocidurilor preamărite de această carte îndoliată, pe drept, care m-a convins că, în termenul de "creştinism", s-a strecurat o literă inutilă.
Dar, după cum spunea Umberto Eco, în Numele Trandafirului, religia nu poate exista decât impunând frica de un Diavol inexistent şi nu iubirea pentru un Dumnezeu atotputernic, iar râsul, gândirea şi adevărata spiritualitate, nu sunt decât inamicele de moarte ale unor tehnici de control bazate pe intimidare şi pe promisiunea unei fericiri ipotetice, într-un tărâm din care nu a mai revenit nimeni, ca să ne confirme realitatea sau măcar să solicite returnarea garanţiei mărfii mincinoase vândute cu Biblia in mână."
