Ce este realitatea? (partea 1): Realitatea omului si realitatea animalelor

Imaginea lumii care apare in minte este destul de diferita de lumea fizica reala in doua moduri complementare. Pe de o parte, imaginea noastra despre realitate este mai mult decat realitate fizica prin faptul ca ea contine multe calitati care nu sunt prezente in realitatea fizica. Luati in considerare experienta pe care o avem in legatura cu o culoare – verde, spre exemplu. In lumea fizica lumina are frecvente diferite, dar lumina in sine nu este verde, asa cum nici impulsurile electrice care sunt transmise de la ochi la creier nu sunt verzi. Nu exista nicio culoare acolo. Verdele pe care il vedem este o calitate creata in constiinta. Ea exista in minte numai ca o experienta subiectiva.

Nu exista sunet…decat in mintea noastra

La fel si despre sunet. Atunci cand filosoful Berkeley a sustinut ca nimic altceva nu exista in afara de perceptiile noastre, o dezbatere puternica s-a nascut, subiectul fiind intrebarea daca un copac in cadere ar mai face vreun zgomot daca n-ar fi nimeni acolo sa-l auda. Pe vremea aceea nu se stia nimic despre modul in care sunetul este transmis prin aer sau cum functioneaza urechea si creierul. Astazi stim mult mai mult despre procesele implicate si raspunsul este in mod clar „Nu”. Nu exista niciun sunet in realitatea fizica, ci doar unde de presiune in aer. Sunetul exista doar ca o experienta in mintea celui care o percepe – acesta din urma putand fi un om, o caprioara, o pasare sau o furnica.

Cu ochii nu putem vedea decat o mica parte din ceea ce exista

Pe de alta parte, imaginea noastra despre realitate este mai putin decat realitatea fizica in sensul ca exista multe aspecte ale lumii externe pe care nu le experimentam niciodata. Ochii nostri, spre exemplu, sunt sensibili doar la lumina din ingustul interval de frecventa de 430.000 – 750.000 gigahertzi (1 gigahertz este egal cu un miliard de cicluri per secunda). La frecvente joase, lumina este radiatie infrarosie (sub rosu), iar si mai jos de atat sunt microundele si undele radio. La frecvente mai inalte gasim raze ultraviolete si dincolo de ele razele X si gama. Ochii nostri nu detecteaza niciuna dintre aceste frecvente si imaginea noastra vizuala a realitatii nu reprezinta decat o fractie minuscula a ceea ce se afla de fapt acolo.

Realitatea unui animal e diferita de cea a unui om

La fel se intampla si cu celelalte simturi. Ceea ce auzim, mirosim si gustam nu este decat o mostra limitata din realitatea fizica. Mai mult decat atat, exista aspecte ale lumii fizice, cum ar fi campurile magnetice si incarcatura electrica, care au un impact redus, daca nu chiar inexistent asupra experientei noastre.

Fiintele umane nu sunt capabile sa detecteze aceste fatete ale realitatii, dar unele creaturi pot. Cainii, spre exemplu, detecteaza frecvente mult mai inalte ale sunetului decat putem noi si simtul lor olfactiv este estimat a fi de un milion de ori mai sensibil decat al nostru. Daca ne-am putea pune in locul cainelui, in mintea lui, ne-am trezi intr-o lume diferita. Imaginati-va cum ar putea fi sa fii capabil sa detectezi mirosul unei persoane ore intregi dupa ce aceasta a trecut pe acolo si sa fii capabil sa urmaresti acel miros, distingandu-l de alte cateva sute, pe kilometri intregi.

Ne putem imagina destul de bine realitatea unui caine din moment ce perceptia lui senzoriala este o extensie a perceptiei noastre. Dar realitatea unui delfin este mult mai greu de imaginat. Cu abilitatile lor de ecolocatie extrem de dezvoltate, delfinii experimenteaza calitati despre care majoritatea dintre noi nu stim nimic. Atunci cand un delfin ma percepe cu sonarul sau, el nu percepe un corp solid. Imaginea sa sonara este mai degraba asemanatoare cu testele de ultrasunete folosite pentru monitorizarea sarcinii. Un delfin poate simti formele si miscarile organelor mele interne. Bataia inimii mele, agitatia din stomacul meu si starea muschilor mei sunt toate vizibile pentru mintea delfinului. El imi vede reactiile interne la fel de clar cum eu vad incruntarea persoanei din fata mea.

Alte specii experimenteaza calitati despre care nu stim nimic. Majoritatea serpilor au organe senzitive la intervalul infrarosu al spectrului electromagnetic, astfel incat ei „vad” caldura emisa de catre prada lor. Albinele vad in intervalul ultraviolet si sunt sensibile la polarizarea luminii. Rechinii, tiparii si alti pesti pot detecta schimbari de ultimul minut in campurile electrice. Realitatile pe care le construiesc contin calitati ale experientei umane total necunoscute.

In cele din urma, sunt atatea moduri de a percepe lumea cate specii de viata exista in univers. Ceea ce noi luam drept realitate este pur si simplu modul particular in care mintea umana vede si interpreteaza lumea fizica.

Read More

Constiinta: sistem cuantic multidimensional

Constiinta, sistem cuantic

In fizica moderna, constiinta nu mai este considerata un “camp”, precum o definea Henry Ey, ci un “sistem cuantic” (de aici si notiunea de “constiinta cuantica”). Mintea este de asemenea un sistem cuantic, flash-urile constiintei si gandurile fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel inalt.

Henry P. Stapp, cercetator la Institutul de Fizica Teoretica al Universitatii din California
concluzioneaza in lucrarea “Mind, Matter and Quantum Mechanics” (Springer-Verlag, Berlin, 1993) ca fizica cuantica ofera un ansamblu de cunostinte capabile sa dezlege unele dintre misterele constiintei: propria constientizare, constientizarea faptului ca existam si ca suntem constienti.

Constiinta este un sistem cuantic, iar reflexivitatea constiintei este o trasatura care se conformeaza caracteristicilor sistemelor cuantice. Constientizarea propriu zisa este inteleasa ca un “salt cuantic” (W. Heisenberg) de la o functionare cerebrala separata a subsistemelor cerebrale catre o structurare unitara si sinergica a acestor subsisteme. In urma un “salt cuantic” la nivel cerebral, mintea trece la un nivel superior de intelegere, iar constiinta la o sfera mai extinsa de cuprindere. Cu alte cuvinte, “saltul cuantic” reprezinta exact acel “insight” iluminatoriu de la asimilare-acomodare (in termenii lui Jean Piaget) catre intelegere, “ruptura de nivel” (Mircea Eliade) sau miezul “experientei de varf” (“peak-experience” – Abraham Maslow).

Saltul cuantic

Saltul cuantic la nivel cerebral este corelat cu expansiunea constiintei in timpul experimentarii unor dimensiuni mai complexe ale universului. In opinia noastra, prin descoperirea si explicarea acestui “salt cuantic”, fizicienii s-au apropiat extrem de mult de neuropsihologia moderna, din care veriga lipsa era exact explicatia mecanismelor cerebrale corelate cu momentele de intelegere si transcendere. Stapp vede insa aceste salturi cuantice ca evenimente care se produc aleatoriu in cadrul sistemului.

Un pas inainte in teoria cibernetica a constiintei cuantice este facut de o serie de cercetatori: H. Umezava, K. Yasue, M. Jibu, E.R. Hameroff, K. Pribram, acestia demonstrand simetria exacta care exista intre actele mentale si celelalte procese fizice si psihice, realizandu-se astfel armonizarea intre principiile fizicii cuantice si constiinta cuantica (cf. G. Globus - “The Postmodern Brain”, Benjamin Books, Philadelphia, 1995).

Nivelul de constiinta

Samuel McLaughlin propune o tehnica foarte simpla pentru a obiectiva nivelul de constienta: sa te intrebi “Ce fac acum?”. Pot fi date diverse raspunsuri: Citesc o fraza… Citesc o carte… Traiesc o experienta unica a vietii. Cu cat nivelul constientei este mai inalt, cu atat mai larga este viziunea asupra momentului prezent. O metoda originala de obiectivare a nivelului de constientizare este propusa de Arthur Koestler (1967). Autorul spune ca observarea reactiilor la perceperea anumitor situatii este un indicator fidel al campului constientei; pot aparea trei tipuri de reactii: AHA, HAHA si AH.

Pentru a le explica mai clar, Koestler introduce termenul “bisociere” care inseamna combinarea a doua seturi de reguli, traind simultan in ambele planuri ideatice. Bisocierea este deci mai mult decat o asociere, caci gandirea este prezenta simultan in sistemul de referinta al ambelor idei. Reactia AHA semnaleaza fuziunea contextelor – apare atunci cand cele doua parti se combina (bisociaza). Reactia HAHA (ras) poate aparea atunci cand individul percepe situatia in doua moduri diferite, in mod normal incompatibile, sau atunci cand finalul nu este asteptat si se descarca energia implicata. Reactia AH apare indeosebi in arta, cauzand o emotie self-transcending care depaseste eul. Aceasta reactie este insotita de un “sentiment oceanic de beatitudine”. (A. Koestler)

Pusa fata in fata cu doua structuri ideatice, gandirea va gasi sau nu o legatura intre ele, iar aceasta se va manifesta exterior printr-o reactie (verbala sau non-verbala). Daca o structura este reprezentata de sistemul cognitiv al individului, iar cealalta este o idee exterioara, reactia rezultata din interactiunea lor poate furniza informatii certe despre nivelul de constientizare al persoanei respective.

Teorii privind functionarea constiintei

Perspectiva lui Roger Penrose asupra constiintei, expusa in lucrarea “Shadows of the Mind”(New York, Oxford University Press, 1994) are insa si critici. Bernard J. Baars de la “Wright Institute”, California crede ca Penrose exagereaza afirmand ca “stiinta contemporana a esuat in intelegerea constiintei”. Baars subliniaza ca exista in prezent o multitudine de teorii in biologie si psihologie care descifreaza natura si functionarea constiintei: Crick & Koch-1992, Edelman-1989, Gazzaniga-1994, Schacter-1990, Kinsbourne-1993 etc. (1995, web). Evidentele psiho-biologice ale constiintei sunt prea putin analizate de Penrose, considera Baars, iar fizica cuantica nu poate oferi dovezi plauzibile pentru cercetarea constiintei umane.

Corelatia dintre microcosmos si macrocosmos

Teoria cuantica dezvaluie existenta unui camp energetic cosmic, universal, in care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic, apropiindu-se astfel de conceptiile religioase din Orient si Occident. Victor Stenger avertizeaza insa ca savantii din fizica cuantica nu trebuie sa se hazardeze cu ipoteze dincolo de limitele la care a ajuns stiinta, altfel risca sa se transforme in filosofi. Corelarea tuturor elementelor din univers este deocamdata o afirmatie fara baza stiintifica, iar postularea unei constiinte cuantice universale nu se poate inca realiza fara mari riscuri stiintifice. Totusi, Victor Stenger nu tine cont si de perspectiva psihologica asupra constiintei umane, opiniile sale fiind intr-o oarecare masura o critica bazata pe un reductionism stiintific strict pozitivist.

Teoria cuantica aplicata in psihologie a fost abordata in tara noastra de Ion Manzat in anul 1984. Acest proiect romanesc unicat de psihologie cuantica a fost dezvoltat ulterior si publicat in volumul “Psihologia sinergetica. In cautarea umanului pierdut” (1999). Ion Manzat aplica principiile cuantice in psihologie: principiul complementaritatii al lui Niels Bohr “contraria non contradictoria sed complementa sunt” – contrariile nu sunt opuse, ci complementare. De exemplu intuitia intelectuala se instituie prin complementaritatea constientului si a inconstientului, a inteligentei si creativitatii; creativitatea se dezvolta prin relatia complementara sintre atitudinile si aptitudinile fundamentale. Principiul de nedeterminare elaborat de Werner Heisenberg “starea sistemelor cuantice nu poate fi descrisa exact, deoarece observarea pozitiei modifica impulsul (energia) sistemului si invers” care aplicat in psihologie devine “masurarea si diagnoza psihologica nu pot fi realizate simultan fara erori”. Interventia psihologului in experiment, fie si numai prin observarea lui modifica datele experimentale si astfel influenteaza diagnosticul final.

Read More

Modelul “real” al realitatii: materia nu exista fara constiinta

Materia care ne inconjoara nu este ceea ce pare. Poate sa para solida, dar „caramizile” sale de baza sunt unde tulburi de probabilitate. Dumneavoastra cititi aceste cuvinte pe acest site, intre-un monitor. Monitorul dvs. contine milioane de pixeli, care, la randul lor, isi datoreaza soliditatea milioanelor de milioane de molecule atat de strans lipite una de alta incat constituie o masa rigida. Aceste molecule sunt, ele insele, compuse din atomi – „gramajoare” mici, indivizibile de materie. Nu numai ca acestia constau in cea mai mare parte din spatiu gol, dar particulele care compun acea mica portiune „solida” sunt doar „unde de probabilitate”, cum le numesc fizicienii.

Mai mult, aceste unde au nevoie de un „observator” pentru a intra in „colaps” si a deveni farame solide de materie. In absenta unui observator ele nu pot deveni reale. Asadar, un univers fara un observator este o imposibilitate, pentru ca, daca nu exista observatori care sa transforme undele de probabilitate in materie, aceasta nu are cum sa ia fiinta!
Acest model al realitatii functioneaza, oricat ar parea el de ilogic. Cei care pur si simplu nu-l pot accepta consecintele au incercat iar si iar sa-i demonstreze invaliditatea si au esuat. Aceasta teorie, numita interpretarea Copenhaga sau interpetarea statistica a fizicii cuantice, a facut posibila, printre altele, aparitia bombei atomice si a calculatoarelor de buzunar. Este de peste 70 de ani modelul larg acceptat al realitatii si pare inexpugnabil.

Implicatiile interpretarii Copenhaga ne spun multe despre conditia umana. Noi suntem observatorii constienti care transforma materia in realitate – fara constiinta, nu exista materie.

Read More