Extraordinara experienta a mortii filozofului Socrate: “Dupa moarte, eu voi trai!”

In ultimele clipe de viata ale lui Socrate, inainte de a-i fi administrata otrava, el continua sa intrebe: „Deja se face tarziu, cat de mult dureaza sa macine cucuta?” Prietenii sai plangeau si sufereau foarte mult, dar cand au auzit aceste cuvinte i-au spus: „Ai innebunit? Noi vrem sa traiesti mai mult si sa nu ne parasesti. Chiar l-am mituit pe cel care iti pregateste otrava pentru a te avea mai multa vreme alaturi de noi.”...

Socrate a iesit afara si i-a strigat celui care macina otrava: „Se pare ca nu esti foarte priceput. Esti nou in aceasta meserie? Nu ai mai facut niciodata asa ceva? De ce dureaza atat de mult?”

Barbatul i-a raspuns: „Am facut acest lucru intreaga mea viata, dar pana acum nu am mai intalnit un om ca tine. De ce te grabesti? O macin incet astfel incat sa mai te poti bucura putin de viata. De ce esti atat de grabit sa mori?”.

Socrate i-a raspuns: „Da, ma grabesc pentru ca doresc sa vad ce este moartea. Vreau sa vad daca eu ii voi supravietui sau nu. Daca nu voi supravietui, atunci totul s-a terminat – daca voi supravietui,  atunci moartea este terminata. De fapt, vreau sa vad cine moare: eu sau moartea!? Si cum pot vedea acest lucru daca inca sunt viu?”

In cele din urma lui Socrate i-a fost administrata otrava. Prietenii au inceput sa planga si mai tare. Iar Socrate le vorbea foarte linistit: “Simt ca picioarele mi-au amortit – sunt complet moarte. Dar, prieteni, va pot spune ca indiferent ca picioarele au murit, eu sunt inca viu. Acum mi-a amortit mijlocul, dar eu inca ma aflu aici! Si va vad pe toti cei care-mi plangeti alaturi!”

Socrate a continuat: “Nu mai plangeti! Mai bine observati tot ce se intampla! Acum aveti ocazia sa aflati ce se petrece in momentul mortii. Ah! Acum nu imi mai simt mainile; si de cate ori nu m-am identificat cu ele – aceleasi maini pe care acum nu le mai simt deloc.” Si asa a continuat pana la final: incet-incet, totul devine tacut.

“Dupa cateva clipe cred ca nu va voi mai putea spune nimic, dar eu inca sunt intact. Asa ca sa nu credeti ca daca nu voi mai putea vorbi, voi fi disparut. Din moment ce acum, dupa ce am pierdut atat de multe parti ale trupului, inca exist, atunci cum as putea disparea cand voi pierde si putinul care a mai ramas?”

Iar in ultimele sale momente. Socrate a spus: “Acestea sunt ultimele mele cuvinte, deoarece simt ca limba nu mai poate functiona. Dar acum inca pot spune ca eu exist.”

Read More

Experimente ciudate: Viitorul se scurge in prezent!

Astăzi, tu vei face ceva, ceva despre care nu ştiai încă nimic. Şi totuşi, deja s-a întâmplat. Totuşi, deja te-a afectat. Poftim!??

Unul dintre cei mai respectaţi profesori de psihologie, Daryl Bem, a publicat un articol prin care el sugerează că oamenii obişnuiţi pot fi afectaţi de experienţe care n-au avut încă loc. El sugerează că viitorul se poate scurge până în prezent. Şi el crede că poate dovedi acest lucru. Deja criticii au sărit în sus, spunând că experimentele sale sunt fără valoare. Dar, dacă oamenii de ştiinţă serioşi ar putea repeta experimentele sale, povestea ar fi una într-adevăr remarcabilă.

Dr. Bem a realizat aceste experimente (9 la număr) timp de 8 ani. Astăzi vom discuta în detaliu două experimente pentru a vedea dacă el are dreptate.

Imaginile porno fac posibilă călătoria în viitor!

Să vedem primul experiment. Se dau 100 de studenţi (50 bărbaţi şi 50 femei) care sunt invitaţi să stea în faţa calculatoarelor. Iată câteva din instrucţiunile profesorului:

Acesta e un experiment pentru a testa percepţia extrasenzorială. Va l-ua circa 20 de minute şi este condus complet de către calculator. Prima oară, va trebui să răspunzi la câteva întrebări scurte. Apoi, la fiecare încercare a experimentului, vor apărea pe ecran două ferestre ce conţin două cortine. O fereastră are o imagine în spatele ei, iar cealaltă fereastră nu are nimic în spatele ei. Sarcina ta este aceea de a apăsa click pe fereastra sub care crezi că se află o imagine în spatele ei. Cortina se va deschide şi vei vedea dacă ai ales fereastra corectă. Vor fi în total 36 de încercări. Unele din imagini vor conţine poze erotice explicite (cupluri angajate în acte sexuale explicite, dar non-violente). Dacă nu doreşti să vezi asemenea imagini, nu trebuie să participi la acest experiment.

OK, deci avem două ferestre. Sub o fereastră nu se află nimic, dar sub cealaltă se află adesea o imagine erotică. Din moment ce computerul alege aleatoriu ce se află în spatele ferestrei, atunci în mod normal rezultatele ar trebui să fie 50%. Dar nu asta s-a şi întâmplat. În toate sesiunile realizate, rata de ghicire a pozelor porno a fost de 53,1%. Cum aşa? Am putea da vina pe noroc, şansă, dar nu şi în cazul a 100 de rezultate. Singura explicaţie ar fi aceea că subiecţii ar şti dinainte această alegere particulară, stimulaţi poate de gândul pozelor erotice. De unde au ştiut acest lucru? O posibilitate ar fi aceea că ar fi călătorit (inconştient) rapid în viitor şi s-ar fi întors rapid înapoi. Nu râdeţi. Rata de ghicire în cazul experimentului cu poze non-erotice a fost de 49,8%, mult mai aproape de normalul 50%. Aşadar, un stimul erotic i-a făcut pe studenţi să poată ghici viitorul. Curios, nu?

Dar cel mai interesant din tot experimentul e faptul că răspunsurile erau luate chiar înainte ca computerul să facă alegerea. “Descoperirea cea mai remarcabilă pe care am făcut-o e dată de faptul că răspunsurile fiziologice ale studenţilor au fost observate cu 2-3 secunde înainte de apariţia imaginii, chiar înainte de alegerea calculatorului în a prezenta o poză porno sau nu”, a declarat profesorul Bem.

Învaţă după examen!

Iată şi cel de-al doilea experiment. Toţi cunosc faptul că practica îmbunătăţeşte performanţa. Dacă studiezi o listă de cuvinte şi apoi încerci s-o memorezi, ar trebui să fii capabil să ţi-o aduci aminte mai bine mai târziu. Dar, dacă am inversa întreg procesul? Adică să studiem cuvintele după test? Toţi aţi răspunde: După test e prea târziu. Cei care studiază după teste, nu au şanse să absolve. Ei bine, ia să vedem…

Într-unul din studiile lui Bem, la 100 de studenţi le-a fost arătat o listă de 48 de cuvinte ce apăreau pe calculator, o singură dată, timp de 3 secunde fiecare. Instrucţiunile spuneau: Uitaţi-vă la cuvânt, încercaţi să-l vizualizuaţi şi treceţi la următorul cuvânt. După cele 48 de cuvinte, urmează un mic test de memorare. Câte din cuvintele arătate pe calculator vi le amintiţi? Studenţii au scris cuvintele pe care şi le-au amintit.

Apoi, din aceeaşi listă de 48 de cuvinte, calculatorul a ales la întâmplare 24 de cuvinte. Înainte ca studenţii să plece, li s-a spus să privească şi să scrie cuvintele pe care calculatorul le-a ales. În momentul în care scriau, studenţii, desigur memorau fără să vrea acele cuvinte. Dar cui îi mai păsa? Testul oricum se încheiase.

Şi acum vine adevărata surpriză. Atunci când dr.Bem a studiat rezultatele, a apărut un model ciudat. El a observat că studenţii erau mai buni în a-şi aminti cuvintele din lista de 48 de cuvinte pe care le-au observat şi scris după terminarea testului! Un grup de 24 de cuvinte au servit drept control; aceste cuvinte nu le-au fost niciodată oferite studenţilor în a le rescrie. Şi acest cuvinte nu au fost amintite de studenţi atât de des în testul iniţial.

Apoi, dr.Bem aruncă bomba: se pare că observarea şi rescrierea cuvintelor mai târziu, îmbunătăţeşte într-un fel testul de mai devreme! Pare un fel de “zonă crepusculară” pe aici…

Cine ştie…Poate că timpul nu se comportă aşa cum îl cunoaştem noi. Poate că face mici salturi şi vine din viitor neinvitat. Sau poate că nu. Adevărul nu-l poate şti nimeni.

Read More

Experimentul Asch

Imaginaţi-vă că vă aflaţi în următoarea situaţie: participaţi la un test psihologic şi la o anumită dată, 7 persoane ca tine, care credeţi că sunt ca şi dvs. participante, vin şi ele la experiment şi vă aşezaţi împreună în jurul unei mese. Dar nu ştiţi un lucru: dvs. sunteţi singurul participant real la acest experiment, căci ceilalţi 7 sunt înţeleşi cu experimentatorul să dea anumite răspunsuri.

Experimentatorul ajunge în sală şi vă spune că urmează să participaţi la un test privind judecăţile vizuale. El plasează două cărţi în faţa dvs. Cartea din stânga conţine o singură linie verticală, iar cea din dreapta 3 linii verticale de dimensiune variabilă. Experimentatorul vă roagă pe toţi să alegeţi care din cele 3 linii din cartea din dreapta se potriveşte cu lungimea liniei de pe cartea din stânga. Sarcina este repetată de câteva ori, cu diferite cărţi.

Dar, în unele ocazii, restul de “participanţi” aleg în mod unanim şi intenţionat cartea greşită. E clar că ei greşesc şi toţi dau răspunsuri greşite. Dvs. ce faceţi, fiind ultimul care trebuie să dea răspunsul? Vă aliniaţi la opinia majorităţii sau veţi rămâne la propria poziţie şi vă veţi încredere în proprii ochi?

Pornind de la această idee, în anul 1951, Solomon Asch (1907-1996), mare psiholog american şi pionier în domeniul psihologiei sociale, a condus un experiment prin care a vrut să investigheze pânâ la ce limită presiunea exercitată de un grup majoritar poate influenţa o persoană să se conformeze grupului.

Astfel, el a pus un participant naiv într-o sală, împreună cu alte 7 persoane înţelese dinainte cu experimentatorul. Aceste 7 persoane s-au înţeles dinainte ce răspunsuri să dea. Participantul real bineînţeles că nu ştia acest lucru şi credea că şi ceilalţi 7 participanţi sunt participanţi reali la experiment, ca şi el. Au urmat 18 seturi de întrebări uşoare, la care răspunsurile logice erau evidente pentru orice persoană. Din cele 18 întrebări, cei 7 participanţi înţeleşi cu experimentatorul au dat răspunsuri greşite în mod intenţionat în 12 cazuri. Asch era interesat să observe cum se conformează participantul real opiniei majorităţii.

Asch a măsurat de câte ori fiecare participant se conformează opiniei majorităţii. În medie, cam 1/3 din participanţi s-au conformat cu opinia greşită a majorităţii. Din cele 12 răspunsuri-capcană greşite, circa 75% din participanţii reali la experiment s-au conformat cel puţin o dată, iar 25% nu s-au conformat niciodată.

De ce participanţii reali s-au conformat opiniei greşite a grupului? Atunci când au fost intervievaţi după experiment, o mare parte din ei au spus că ştiau că răspunsul pe care îl dau este unul greşit, dar au ales să meargă alături de majoritatea grupului, pentru a nu fi ridiculizaţi sau consideraţi a fi ciudaţi. Doar o mică parte din participanţii reali chiar credeau că opiniile grupului chiar sunt corecte. În concluzie, oamenii se conformează din două motive: pentru că vor să aparţină de grup (influenţa normativă) şi pentru că ei cred că grupul este mai bine informat (influenţa informaţională).

În concluzie, dacă am extinde acest experiment la scara unei populaţii, am observa că mulţi dintre oameni vor fi influenţaţi de opiniile unui grup majoritar sau care iese în evidenţă în societate, chiar dacă ştiu că soluţiile sau opiniile grupului nu sunt neapărat bune. Acest lucru s-a întâmplat şi cu fasciştii care au venit la putere în Germania în anul 1933, în urma unor alegeri libere. O parte din populaţia germană chiar dacă credeau că fasciştii nu reprezintă soluţia bună pentru naţiune, totuşi s-au alăturat curentului sau modei din acea perioadă. Iată mimetismul social pe care eu îl urăsc cel mai mult. Om fi noi fiinţe sociale, dar de ce nu avem puterea să ne susţinem şi opiniile proprii? De ce tot timpul trebuie să-i copiem pe alţii?

Read More